Temperaturi CANICULARE în aproape toată ţara. Vezi prognoza meteo pe următoarele trei zile

Schimbare neaşteptată de vreme. După ploile torenţiale şi inundaţiile de proporţii cu care ne-am luptat, acum stăm sub o nouă ameninţare. Meteorologii anunţă temperaturi caniculare în aproape toată ţara. Chiar de duminică se anunţă temperaturi toride, cu valori termice anormal de mari. Săptămâna viitoare, mai ales spre mijlocul săptămânii, vorbim de zile în care vom lupta şi cu 36 de grade Celsius.
Romania TV
15 iun. 2013, 16:26
Temperaturi CANICULARE în aproape toată ţara. Vezi prognoza meteo pe următoarele trei zile

Duminică se mai încălzeşte, astfel că vorbim despre o vreme călduroasă în zonele de câmpie. Soarele domină cerul şi doar prin regiunile estice, iar după-amiaza şi în zona de munte, se adună din când în când câţiva nori ce scutură ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul se agită prin Delta Dunării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în nordul Moldovei, pe litoral şi în depresiuni şi 33 de grade în regiunile sudice.

Vremea devine călduroasă şi în Capitală când maximă termică va fi de 32…33 de grade. Soarele străluceste din plin, dar se amiaza apar si cativa nori fara sa ploua insa.

Începem săptămâna cu vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, cu maxime termice cuprinse între 28 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 34 de grade în sudul şi, local, în vestul ţării. Soarela va fi umbrit puţin de nori în special după-amiază, când pe arii restrânse la munte şi cu totul izolat în celelalte zone vor fi ploi de scurtă durată. Vântul nu pune probleme, aşa că luni vă puteţi bucura în voie de gradele generoase din termometre.

Vremea este călduroasă şi în Capitală pe parcursul zilei când mercurul în termometre se avântă spre 33…34 de grade. Soarele este generos, iar vântul nu se simte.

Marţi, vremea se va menţine călduroasă, caniculară la amiază în vestul, centrul şi sudul ţării, unde indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime vor pleca de la 29 în estul Transilvaniei şi în Bucovina şi vor ajunge la 35 de grade în vest, centru şi sud. Cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat, mai ales după-amiaza şi îndeosebi în zona de munte, vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice, dar vântul nu prea se agită.

Vremea rămâne călduroasă şi marţi în Bucureşti, astfel că maxima termică se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Mijlocul săptămânii aduce în continuare o vreme călduroasă, caniculară după-amiaza în zonele de câmpie şi podiş, iar apoi spre sfârşitul intervalului valorile termice vor fi în scădere uşoară, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va creşte în nord-vestul ţării şi în zona de munte. Totodata indicele temperatură-umezeală atinge şi izolat depăşeste uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic, iar maximele termice sunt cuprinse între 29 şi 35…36 de grade în zonele de câmpie şi podiş, mai ales din vestul şi sudul ţării.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
O nouă sărbătoare legală în luna februarie. Alte zile libere ar putea fi însă eliminate
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cel mai controversat film al anului. Actriță transgender, în rolul lui Dumnezeu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Program STB de Paște 2025. Cum circulă autobuzele, troleibuzele și tramvaiele în noaptea de Înviere
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ucraina a semnat! Trump a primit ce și-a dorit
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai