Emilia Ghinescu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică populară de la noi din țară. Invitată la podcastul „În Oglindă”, aceasta a vorbit despre câteva amănunte mai puțin cunoscute din viața ei, printre care căsătoria cu primul soț. Cei doi s-au cunoscut când Emilia avea doar 13 ani, iar cel ce avea să îi devină soț era cu 10 ani mai mare decât ea. Deși la început au fost doar colegi și prieteni, când tânăra avea vârsta de aproximativ 17 ani, s-au îndrăgostit și au ales să formeze un cuplu. La 18 ani, cântăreața a rămas însărcinată cu primul copil, în ciudat faptului că mama sa nu era de acord cu relația pe care o aveau. Aceasta recunoaște că a văzut în soțul ei ceea ce i-a lipsit acasă și ceea ce ar fi trebuit să îi ofere tatăl ei. S-a simțit iubită, apreciată, protejată, mai ales pentru că el era mai mare și mai matur decât ea. Când a terminat liceul, a decis să se căsătorească, contrar spuselor mamei sale.
„Eu nu am avut cum să văd la tata cum sunt bărbații, ce ar trebui să cer eu de la un bărbat. Iar eu, într-o relație cu un bărbat, doar am dat. La 13 ani m-am îndrăgostit de viitorul meu soț, la 18 ani ne-am căsătorit. Vedeam în el și iubit, și tată și prieten. Adică erau cam toate trei cumulate într-un singur om. Era mai mare decât mine cu 10 ani, o altfel de gândire, un om intelectual, inginer. Era la facultate, pe vremea aceea nu făcea toată lumea facultate ca acum. Un om calm. Asta am apreciat foarte mult la bărbații din viața mea. Oricât aș vrea eu să cred altceva, sunt convinsă că am fost un om foarte iubit. Niciodată nu m-au jignit, niciodată nu au ridicat palma la mine. Eu eram elevă, îmi plăcea foarte mult să cânt. Mama bineînțeles că nu mă lăsa sub nicio formă să urmez drumul ăsta. Ne ținea foarte din scurt. Nu ne dădea voie să mergem absolut nicăieri, nu aveam voie să ieșim, nu aveam voie să mergem în tabere. La 13 ani am rugat-o să mă ducă la Școala Populară de Artă. Mama a spus că nu este o meserie să fiu cântăreață. Unei mătuși i s-a făcut milă de mine și m-a dus. Am mers la Palatul Copiilor și acolo am întâlnit o formație de băieți, printre care și soțul meu.
Am început să am ceva cu soțul meu când aveam vreo 16 ani jumătate, 17. Eu m-am apropiat de el pentru că era omul care mă înțelegea, puteam să vorbesc orice cu el, mă simțeam protejată. Am rămas însărcinată când aveam 18 ani. Mama nu a fost de acord cu niciun bărbat din viața mea. Ea are o fobie teribilă de bărbați. El venea să mă ia de la școală și mă ducea acasă. Mama l-a chemat la ea și l-a făcut cu ou și cu oțet. Când am terminat liceul, m-am căsătorit”, a declarat Emilia Ghinescu.
Deși au trăit o frumoasă poveste de dragoste din care au rezultat doi copii, cei doi soți nu s-au mai înțeles și au hotărât să pună capăt căsniciei. Emilia Ghinescu recunoaște că ea este cea care a ales să renunțe la căsătorie deoarece așteptările pe care le-a avut din partea bărbatului nu s-au îndeplinit. Divorțul a fost unul amiabil, dar greutățile nu aveau să se oprească pentru cântăreață. Timp de un an, aceasta a fost nevoită să îl facă pe fiul ei să înțeleagă că nu va rămâne fără mamă sau tată și că este normal ca doi oameni care nu se mai înțeleg să o ia pe drumuri separate.
„Noi aveam probleme în căsnicie de foarte mult timp. În momentul în care am început această relație, el a intuit că eu o să îmi schimb gândirea, că o să cresc, o să mă maturizez, o să mă schimb ca om și că poate nu o să îmi mai doresc această relație. El s-a schimbat, nu mă mai simțeam iubită. Eu sunt cea care a renunțat la căsătorie. Am avut alte așteptări din partea lui. Deja devenisem o femeie, îmi doream altceva. Am vorbit ca doi oameni civilizați. Copilul meu a avut o perioadă de revoltă în care nu m-am mai înțeles cu el. Un an de zile m-am luptat ca al meu copil să accepte situația”, a adăugat Emilia Ghinescu, la podcastul „În Oglindă”.