MasterChef 2024, cu Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu. Pro TV a anunțat data exactă când lansează noul sezon. „Televiziunea intră într-o nouă eră, iar astăzi deschidem calea către îmbinarea perfectă a lumii digitale – oferind acces la conținutul preferat cu un simplu clic, de oriunde și oricând – cu televiziunea liniară, așa cum o știți de ani întregi (…) Acesta este viitorul televiziunii!”, afirmă șeful Pro TV, Aleksandras Cesnavicius.
Gina Pistol va putea fi urmărită la PROTV începând cu 10 septembrie, de la ora 20.30, la MasterChef. Vedeta a mărturisit pentru Click! ce vară frumoasă a avut și că s-a pus serios pe slăbit pentru că își dorește să mai dea jos câteva kilograme.
„Da, am început de curând. Am început tot cu Carmen Fit. M-am mai antrenat acum mulți ani cu ea și ea s-a apucat de dieta mea. Și acum simt niște schimbări în organismul meu. Nu foarte plăcute. Și, cumva, am apelat la Carmen să mă ajute să mă reconectez cu corpul meu. Pentru că și nemâncatul, dietele ținute prost, te dezechilibrează.
Nu pot eu să mă înfometez. Îmi place mâncarea. Dar am mâncat prost. La un moment dat am avut perioade în care am mâncat foarte prost. Dar, acum mă țin de dietă. Și mi-e foarte greu la filmări să țin dietă, pentru că stau înconjurată de mâncăruri și de tot felul de mirosuri, iar eu sunt pofticioasă”, a spus Gina Pistol.
„O să vedem împreună. Eu vă pot spune ca și om implicat acolo, că este un sezon super. Sunt niște oameni foarte mișto. Nu ai cum să nu-i iubeșți, nu ai cum să nu-i îndrăgești, nu ai cum să nu-ți dorești ca fiecare în parte să câștige trofeul MasterChef și premiul de 70.000 euro. Pentru că deși sunt diferiți, fiecare sunt foarte oameni foarte tari. N-am văzut nimic din imagini”, a mai spus Gina Pistol.
În primul rând, cel mai așteptat show de către telespectatorii Pro TV este MasterChef, care revine din această toamnă pe micile ecrane.
Bucătarii amatori se vor lupta în preparate pentru a demonstra că au toate ingredientele necesare ca să câștige titlul de MasterChef România 2024.
Îndrăgitul show va fi prezentat de Gina Pistol, iar jurați vor fi chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Scărlătescu.
Premiera va avea loc în data de 10 septembrie, de la ora 20:30. MasterChef se va vedea la Pro TV în fiecare zi de luni și marți.
Tot Pro TV propune și Scara B, o super-producție de comedie care explorează viața cotidiană a vecinilor dintr-un bloc din București. Premiera, 12 septembrie, de la ora 21:30. De asemenea, serialul de comedie se va difuza în fiecare zi de joi.
Din grila de programe a Pro TV nu putea lipsi Vocea României, show-ul care dă cele mai intense emoții. Emisiunea revine cu sezonul 12, iar antrenorii Tudor Chirilă, Irina Rimes, Horia Brenciu & Theo Rose și Smiley, alături de prezentatorul Pavel Bartoș, sunt pregătiți să dea muzica mai tare, începând cu 13 septembrie, în fiecare vineri, de la 20:30.
Și Visuri la cheie continuă, tot cu Dragoș Bucur și echipa – Alex Gavrilescu, Andra Marinescu, Cristina Joia și Omid Ghannadi. În fiecare miercuri, de la 21:30, începând cu 11 septembrie.
Mesajul lui Cătălin Scărlătescu pentru viitorii concurenți MasteChef. Chef-ul îi vrea doar pe care chiar își doresc să câștige, nu pe cei care au ca scop să apară la televizor, pentru publicitate.
„Trebuie să vii aici și să îți dorești să câștigi. Dacă nu îți dorești să câștigi… du-te în altă parte. Pleacă de aici că n-ai ce să cauți. Că dacă vii doar să te plimbi, știi…. sunt sătul de influenceri d-ăștia care vin să se vadă și ei la televizor o dată și gata.
S-a dus era. (…) Gândiți-vă că suntem de toate genurile pe planeta asta. Nu toți sunt sinceri. Nu toți vin aici pentru a câștigă acest trofeu”, a declarat Cătălin Scărlătescu într-un interviu pentru Ciao.ro.
Cătălin Scărlătescu, una dintre figurile emblematice ale gastronomiei românești, este gata să revină pe micile ecrane în sezonul 9 al MasterChef România. Acest sezon promite să fie unul plin de surprize și preparate inedite, însă pentru jurat, participarea la show implică și provocări personale semnificative legate de menținerea greutății. Astfel că partenera sa de viaţă, Doina Teodoru, i-a dat interzis să se îngraşe şi îl ţine doar pe salate.
„Nu am ținut mari diete, doar mi-am închis robinetul la mâncare. Dacă înainte mâncam un kilogram, acum mănânc 150 de grame, de orice, doar am diminuat cantitatea”, a explicat Scărlătescu în urmă cu ceva timp.
Această schimbare radicală în stilul său de viață i-a permis să-și mențină greutatea constantă în ultimii cinci ani, stabilizându-se la aproximativ 102-103 kilograme.