Alexandru Rafila caută „analgezice” în scandalul Pantelimon: „E un conflict vechi, au fost reclamaţii de ambele părţi”. Cum se schimbă legea

Spitalul ”Sfântul Pantelimon” a fost sediul unor neînţelegeri cred că începând de prin 2015 sau 2016 şi acea zonă a fost afectată, cea de Terapie Intensivă, au curs reclamaţii de o parte şi de alta, spune ministrul Sănătăţii.
Filip Stan
22 aug. 2024, 20:34
Alexandru Rafila caută

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că de mulţi ani Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti s-a confruntat cu probleme legate de neînţelegeri între unele cadre medicale. El se arată convins că atât la spitalul aflat în centrul scandalului, cât şi la alte unităţi sanitare activitatea medicală în secţiile de Terapie Intensivă ”se desfăşoară aşa cum trebuie”.

Alexandru Rafila dezvăluie când a aflat prima dată de morţii de la Spitalul Pantelimon: „Prima sesizare a fost făcută pe 8 aprilie. Eu am aprobat o acţiune de control în data de 10”

”Spitalul «Sfântul Pantelimon» a fost sediul unor astfel de neînţelegeri cred că începând de prin 2015 sau 2016 şi acea zonă a fost afectată, cea de Terapie Intensivă, au curs reclamaţii de o parte şi de alta şi nu mă refer neapărat la reclamaţiile legate de morţile suspecte. Noi, de fapt, la Ministerul Sănătăţii am primit o reclamaţie din partea directorului de îngrijiri, adică asistentul şef de spital, doamna Stamatoiu, încă din data de 8 aprilie, i-am dat curs, ulterior a apărut şi o reclamaţie a doamnei doctor Voicu de la ATI; erau relatate diverse neînţelegeri sau erau precizări legate de împiedicarea desfăşurării activităţii profesionale normale. Am încercat să regăsim elemente, au fost audiaţi managerul, directorul medical, petentele, cadrele medicale… era, evident, vorba de un conflict mai vechi”, a afirmat Alexandru Rafila, joi seară, la Digi 24.

Citeşte şi: Victor Ciutacu, după cazul spitalului Pantelimon: „Faptul că nu iei şpaga ar trebui să fie normă, nu excepţia”

El a subliniat că, în urma scandalului de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, ”e o problemă de credibilitate” în ceea ce priveşte sistemul medical, şi mai ales medicii de Terapie Intensivă.

Rafila s-a arătat convins că în prezent, atât la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, cât şi la alte unităţi sanitare activitatea medicală în secţiile de Terapie Intensivă ”se desfăşoară aşa cum trebuie”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că acţiunea asistenţilor de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” de a nu respecta deciziile medicilor cu privire la tratamentul administrat pacienţilor ”nu este în regulă”. Declaraţia vine după ce Rafila a fost întrebat despre faptul că din documentele procurorilor care instrumentează dosarul morţilor suspecte de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” reiese acest lucru.

”Am văzut relatarea, nu cred că este în regulă. Am discutat chiar cu preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali, ei au avut o anumită poziţie, mai puţin cunoscută public. Decizia din punct de vedere al diagnosticului şi tratamentului aparţine în exclusivitate medicului, iar dacă asistentul avea anumite probleme eu cred că el trebuia (…) să o raporteze şefului de gardă, managerului spitalului şamd când apar astfel de situaţii”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi 24, joi seară.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că în 18 spitale din România a fost implementat un proiect prin care activitatea derulată în secţiile de terapie intensivă nu mai este notată în documente de hârtie, ci doar în format digital. ”Totul rămâne scris acolo, încercăm să creştem în felul ăsta siguranţa pacientului şi să evităm astfel de situaţii care sunt absolut şocante”, explică ministrul.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că ”foarte curând” va lansa o dezbatere publică pe tema procedurilor privind transferul unui pacient aflat în stadiul terminal, pentru care resursele terapeutice pentru vindecare sunt epuizate, din Terapie Intensivă în secţiile de îngrijiri paliative. El subliniază că un astfel de transfer nu echivalează cu eutanasia.

”Opinia mea, ca medic, este că trebuie să avem această dezbatere şi o să vă spun cine trebuie să fie actorii şi să provoc eu această dezbatere publică, ca şi ministru al Sănătăţii, trebuie să fie societăţile profesionale, trebuie să fie organizaţiile de pacienţi şi trebuie să fie şi Biserica în această discuţie”, a afirmat Alexandru Rafila, joi seară, la Digi 24.

Medicul a ţinut să sublinieze că trecerea unui pacient în stadiul terminal dintr-o secţie de Terapie Intensivă în una de îngrijiri paliative nu echivalează cu eutanasia.

”E bine ca Biserica să fie parte la această discuţie tocmai ca să evităm interpretările publice care vor apărea legate de o astfel de situaţie, adică să putem să avem o reprezentare cât mai largă a societăţii şi să se înţeleagă că discutăm de un pacient care nu mai are resurse să-şi revină şi nu discutăm despre eutanasie. Eutanasia, din punctul meu de vedere, în România, trebuie scoasă din discuţie pentru că acceptanţa socială în România pentru aşa ceva cu siguranţă nu există”, a arătat ministrul.

El a precizat că în anul 2009 Societatea de Terapie Intensivă a ridicat problema trecerii unui pacient din ATI în sectorul de îngrijiri paliative, însă nu s-a ajuns, de atunci, la o concluzie care să fie transpusă în proceduri, pentru că ”nu e vorba doar de decizia medicală”, ci şi de probleme culturale, sociale.

Alexandru Rafila a mai spus că, la nivel naţional, există 3.000 de paturi în secţii de îngrijiri paliative şi un necesar, la nivel naţional, de 4.000 de paturi.

El a adăugat că la începutul săptămânii viitoare va avea, cel mai probabil, iniţiativa unei astfel de dezbateri.

Rafila a avansat ideea construirii de secţii de paliaţie, ”conex cu secţiile de Terapie Intensivă” în unele unităţi medicale, iar activitatea acestor secţii să fie coordonată de un medic ATI.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy