Bodyguardul lui Pavel Durov este român şi îl însoţea pe șeful Telegram în momentul arestării acestuia

Bodyguardul lui Pavel Durov este român şi îl însoţea pe șeful Telegram în momentul în care acesta a ajuns, sâmbătă, la Paris, dezvăluie postul francez de televiziune TF1. Durov a fost plasat sub control judiciar pentru 12 infracţiuni. Totodată, Durov face în Franţa obiectul unei proceduri separate, în curs de investigare, pentru violenţă împotriva copiilor săi. Plângerea a fost făcută de fosta sa parteneră, Irina Bolgar, care locuieşte în Elveţia şi susţine că are trei copii cu fondatorul Telegram.
Alina Costache
30 aug. 2024, 09:56
Bodyguardul lui Pavel Durov este român şi îl însoţea pe șeful Telegram în momentul arestării acestuia

Pavel Durov, miliardarul în vârstă de 39 de ani care a făcut avere, printre altele, prin dezvoltarea serviciului de mesagerie criptată Telegram, a fost arestat pe 24 august pe aeroportul Le Bourget, în Franța, de către ofițerii de la biroul antifraudă. Venea din Azerbaidjan. Când a coborât din avionul său, nu părea nimic ieşit din comun pentru miliardar. Pavel Durov și-a luat bagajele şi s-a îndreptat spre salonul VIP al aeroportului Le Bourget. Milioardarul rus era însoțit de asistenta sa (care este foarte activă pe Instagram, postând fotografii din călătoriile sale cu Durov) şi bodyguardul său, un român. Cei trei s-au aşezat în salonul rezervat de obicei VIP-urilor pentru verificarea identităţii.

În timp ce așteptau, în salonul VIP și-au făcut apariția și primii ofiţeri PAF (Poliţia de Frontieră). Aceștia i-au invitat pe cei trei să urce la etaj. În acest moment poliţiştii l-au informat pe Pavel Durov cu privire la drepturile sale şi i-au precizat că se află în prezent în custodia poliţiei.

„Nu-i venea să creadă”, a comentat o sursă, citată de news.ro.

Asistenta şi bodyguardul său au fost exceptaţi de la arestul poliţiei. Cu toate acestea, ei au fost interogaţi în cadrul anchetei, dar nu au fost formulate acuzaţii împotriva lor.

Când a stat de vorbă cu anchetatorii, Pavel Durov, originar din Sankt Petersburg, a fost uneori „arogant”, alteori „dezinvolt”. În afară de limba sa maternă, rusa, şi câteva cuvinte în franceză, şeful Telegram este bilingv în engleză şi italiană. El a explicat că a venit în Franţa „pentru a-l întâlni pe Emmanuel Macron”, o declaraţie pe care anturajul lui Emmanuel Macron a negat-o pentru TF1-LCI.

Pavel Durov are doi copii cu fosta sa soţie Daria Bondarenko: fiica Alina (născută în 2009) şi fiul Mihail (născut în 2010). Durov a cunoscut-o pe Daria Bondarenko în timp ce studia la universitate. În 2021, ea locuia în Barcelona. În 2021, ediţia Forbes din Rusia îi clasa pe copiii lui Durov pe locul şase în topul celor mai bogaţi moştenitori din Rusia.

Recent, Irina Bolgar, o rusoaică de 44 de ani stabilită în Elveţia, a susţinut că Pavel Durov este tatăl fiicei sale şi al celor doi băieţi născuţi în 2013, 2016 şi 2017, ea insistând că aceştia au fost „concepuţi şi născuţi natural”. La 23 iulie 2024, Irina Bolgar a contactat Forbes şi a prezentat documente care arată că este mama a trei copii ai lui Pavel Durov, furnizând, de asemenea, o fotografie de familie cu Durov făcută în 2020.

Arestarea lui Pavel Durov a ridicat problema cetăţeniei magnatului tehnologic originar din Sankt Petersburg. Acesta a predat instanţei cele patru paşapoarte ale sale: rusesc, francez, din Emiratele Arabe Unite şi unul emis de insula Saint Kitts şi Nevis din Caraibe.

Potrivit informaţiilor TF1, dosarul său de naturalizare franceză conţine numeroase ştampile roşii cu menţiunea „cerere respinsă”. Dar, deşi „Pavel Durov nu îndeplinea niciunul dintre criteriile corespunzătoare unei cereri de naturalizare franceză”, a explicat o sursă, el a fost naturalizat ca cetăţean francez prin decret la 23 august 2021. La data de 25 august a aceluiaşi an, această decizie a fost publicată în „Journal officiel”.

Spynews
Viața fără filtru. Cu ce se ocupă Cristian Cioacă în prezent, după ce a petrecut aproape un deceniu în spatele gratiilor. Fostul polițist s-ar fi angajat
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Singura zodie care are noroc la bani după 5 septembrie. Oportunități și reușite mari și pentru alți nativi de la toamnă
Capital.ro
A murit cel mai iubit rege. Supușii sunt în lacrimi: E un moment de tristețe pentru întreaga nație
Playtech.ro
ȘOC! Ramona Gabor, transformată de operațiile estetice. E altă persoană acum
DailyBusiness
INEDIT în România! Bonusuri majore pentru românii care plătesc taxele
Adevarul
De ce e Dacia o marcă extrem de vândută în Europa de Vest. Mihai Bordeanu, director general Dacia: „Avem o rețetă inimitabilă”
Spynews
Viața fără filtru. Mama Elodiei Ghinescu, declarații la 17 ani de când fiica ei a dispărut. Femeia merge zilnic să aprindă o lumânare la un mormânt gol: "Ce pot să fac"
Spynews
Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. E bine să-l citești la vreme de necaz și supărare, ce cuvinte puternice să folosești
Evz.ro
Drumul unui homar din magazin înapoi în ocean
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
S-au închis în toaleta avionului de întoarcere din Thailanda, apoi i-am fotografiat intimi în seara finalei!
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Motivul incredibil pentru care un om a servit urșilor miere în boluri! A surprins tot momentul pe înregistrare
Capital.ro
Ora de iarnă 2024. Când se dă ora înapoi în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
substantial.ro
Seceta din Balcani decimează culturile agricole, dar sporește calitatea vinului
MediaFlux
RĂSTURNARE de situație în SUA! Scorul lui TRUMP în ultimul SONDAJ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...