Răzvan Simion și Daliana Răducanu și-au unit destinele oficial în 8 iunie 2024 și au avut parte de un eveniment exact așa cum și l-au imaginat. Au avut o cununie discretă, dar i-au avut alături pe cei mai importanți oameni din viața lor.
Răzvan Simion a povestit recent care au fost cele mai dificile părți din organizarea evenimentului.
„Am avut cea mai frumoasă nuntă, însă numai noi știm cât am muncit la fiecare detaliu. Daliana a amplasat mesele și aranjamentele florale în programe 3D pentru a se asigura că vor respecta proporții echilibrate și că spațiul va fi unul armonios. Eu m-am ocupat de latura artistică, de armonie și ambianță. Un spirit pragmatic și unul artistic pot face echipă bună atât timp cât nu intră peste competențele celuilalt (zâmbește). Cu invitații nu a fost ușor, căci trebuia să ne încadrăm în limita celor 56 de locuri la masă. I-am ales intuitiv și deopotrivă pragmatic”, a dezvăluit Răzvan Simion în cadrul unui interviu pentru Viva.
Cei doi proaspăt însurăței și-au ales și o tematică pentru nunta lor, care i-a inspirat pe mulți. Invitații au avut de respectat un anumit cod vestimentar și au venit la eveniment extrem de eleganți.
„Nu am vrut să declanșăm orgolii, să creăm obligații, mai ales că am impus un cod vestimentar black tie”, a mai spus prezentatorul de la Antena 1. Nunta cu Daliana Răducan a avut drept inspirație Epoca de Aur a New Yorkului.