Startul spectacolului de pe gheață a fost dat de micii patinatori artistici care au încântat publicul cu o demonstrație de măiestrie pe patine.
Aceștia au fost urmați de hocheiștii cluburilor CSM Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, ce s-au înfruntat în cadrul primei ediții de Supercupă a României la hochei pe gheață, oferind un adevărat regal hocheistic încheiat cu victoria harghitenilor, scor: 4-3, după prelungiri. Partida a fost una istorică și din perspectiva faptului că a fost primul meci oficial de hochei pe gheață disputat în București, după o pauză de peste 12 ani.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 800 de spectatori, între care s-au numărat nume importante din lumea sportului românesc: Ion Țiriac, Simona Halep, Elisabeta Lipă – președintele ANS, Mihai Covaliu – președintele COSR, hocheiști de legendă ai României – Eduard Pană, Traian Cazacu, Valerian Netedu, Adrian Olinici, Cristi Daia ori Marius Gliga, care este și ofical al echipei Corona, dar și mulți alții, reprezentanți ai Federației Române de Hochei pe Gheață, în frunte cu președintele Attila Nagy, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Despre această importantă investiție, dar și despre viitoarele proiecte ale Sectorului 4, primarul Daniel Băluță a declarat: „Sunt mai emoționat decât mi-am imaginat. Astăzi repunem Bucureștiul pe harta capitalelor europene care au infrastructură dedicată sporturilor pe gheață. Trebuie să ne amintim că echipele românești de hochei au participat de patru ori la Jocurile Olimpice cu rezultate bune în anii 70-80. Sper că acest tip de infrastructură va participa la nașterea unor noi campioni. Pentru noi, este un pas important ca după 12 ani să avem în sfârșit un meci de hochei în București. În acest moment, suntem în lucru cu deschiderea unei entități economice care va gestiona această bază sportivă, iar ceea ce vom face în regim de urgență, împreună cu Federația de Hochei și Agenția Națională pentru Sport, vom oferi gratuitate, vom face selecție pentru copiii din București și nu numai, pentru că nevoia de sport este una uriașă. Dorința pe care comunitatea noastră o are este aceea de a construi cât mai multă infrastructură sportivă. De altfel, în cursul anului 2025, vom începe un bazin olimpic, respectiv un bazin semi-olimpic alături de cel pe care deja îl avem. Împreună cu campionii noștri, cu doamna ministru, lucrăm la proiecte majore pe care le vom implementa cel puțin aici în Sectorul 4”.
Impresionat de arena sportivă construită în cartierul Berceni, fostul hocheist și tenismen, în prezent influent om de afaceri, Ion Țiriac, a exclamat: „Îmi ridic pălăria în fața unui om care în sfârșit a făcut ce așteptam de ani și ani de zile. Un om care a fost ales, nu numit, și care a făcut ceea ce vedeți în fața dumneavoastră. Este Taj Mahal? Nu. Este o treabă de care o să se bucure tineretul și copiii în general. Că vin și profesioniștii să joace, că n-au unde în altă parte, atunci asta e. Am venit aici să-l felicit pe primar, nu știu din ce partid e și nici nu mă interesează, dar astfel de treburi ar trebui multiplicate geometric, nu matematic”.
În aceeași notă s-a exprimat și cea mai valoroasă jucătoare română de tenis din ultimii 20 de ani, Simona Halep, prezentă la inaugurarea Patinoarului Berceni Arena, împreună cu antrenorul Daniel Dobre: „Este bine că toată lumea se mobilizează și face sportul să fie mult mai bun și mult mai important. Orice deschidere și orice teren, orice facilitate pentru noi, sportivii, este bine venită și sper să se întâmple cât mai des aceste lucruri. Hocheiul este un sport frumos, l-am urmărit mereu. Nu am fost la prea multe meciuri, dar mă bucur să fiu astăzi aici. Este un lucru extraordinar”, a spus Simona Halep.
Fosta mare campioană la canotaj, Elisabeta Lipă, președinte ANS, a concluzionat: „E un exemplu pentru celelalte sectoare. Avem nevoie pentru tinerii noștri în primul rând. Să facă mișcare, să facă sporturi pentru toți, nu vorbim aici de înalta performanță. Dacă vom vedea copii mulți în acest patinoar antrenându-se la nivel de divertisment, sunt sigură că Federația va avea o bază de selecție mai mare. Asta înseamnă competiții internaționale, înseamnă rezultate și se va crea o emulație în jurul acestei discipline atât de frumoase care a avut rezultate. Din cauza lipsei infrastructurii, nu mai au unde să se antreneze copiii. Și vedeți cum a promis domnul primar, de bună voie și nesilit de nimeni, a zis
Legendă a hocheiului românesc, participant la trei ediții ale JO de iarnă cu echipa națională de hochei, coleg de echipă cu Ion Țiriac la JO de la Innsbruck 1964, primul român inclus în Hall of Fame-ul hocheiului mondial, legendarul Eduard Pană nu și-a putut ascunde emoțiile: „Stau să-mi caut cuvintele pentru că sunt atât de emoționat de faptul că vor fi atât de mulți oameni fericiți pentru deschiderea acestui patinoar, moment pentru care mulțumesc mult domnului primar Băluță. Bineînțeles, nu pot să evit să-l reamintesc pe domnul Țiriac, dânsul a făcut patinoarul de la Otopeni, acesta este al doilea și sper ca și celelalte sectoare să urmeze exemplul, pentru că este în favoarea și în asentimentul poporului nostru, copiilor noștri, care vor vedea ce înseamnă un patinoar în cartier. Rămăseserăm singura capitală din lume care nu avea un patinoar artificial. Ăsta e o bijuterie, important e că s-a făcut, există, este meritul domnului primar Băluță, jos pălăria, îi mulțumesc din suflet ca fost hocheist, ca părinte, ca sportiv și din toate punctele de vedere îi mulțumesc din suflet. Îmi caut cuvintele ca să spun cât de mult îi mulțumesc și cât de mult contează aceste lucruri pentru sportul românesc și pentru hocheiul pe gheață. Nu întâmplător este faptul că Simona Halep a fost prima care a înființat o echipă feminină de hochei pe gheață. Ea a avut o echipă de hochei pe gheață la Otopeni, înscrisă în campionatul național. Un lucru pe care toată lumea l-a îndrăgit, copiii erau tot timpul pe lângă ea”.
Despre utilitatea acestui patinoar, pe care Sectorul 4 l-a construit de la zero, a vorbit și Attila Nagy, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, care a concluzionat: „Țin să-l felicit pe domnul primar Băluță și echipa lui. Este de un ajutor uriaș pentru hocheiul românesc această investiție. Aici vor veni copiii să se antreneze, care vor reprezenta cu cinste hocheiul românesc”.
Patinoarul Berceni-Arena, singurul patinoar funcțional din București, este găzduit într-o clădire nou-nouță, ridicată de la zero, cu două niveluri, parter și un etaj. Construcția a costat 10 milioane de euro, bani proveniți atât de la bugetul local, cât și de la bugetul de stat, și a fost finalizată în 24 de luni.
Suprafețele fiecărei secțiuni ale complexului sunt distribuite astfel:
Arena are amenajate spații de servire în foaier, la parter, dar și la etaj. Patinoarul dispune și de alte încăperi dedicate serviciilor de garderobă, birourilor, vestiarelor, instalațiilor de gheață, sălilor metodice, cabinelor VIP și cabinelor pentru presă.
Una din cele mai surprinzătoare caracteristici ale acestei structuri este dată de diferența temperaturii resimțită la nivelul gheții, comparativ cu cea din tribune. Astfel, în timp ce pe patinoar se va menține o temperatură de aproximativ 5-6 grade, spectatorii din tribune se bucură de temperaturi ceva mai blânde, în jurul a 15 grade, similare cu cele de primăvară. Mai jos, la nivelul patinelor, gheața este menținută în stare foarte bună cu ajutorul a două echipamente frigorifice, ce păstrează o temperatură constantă de -5 grade Celsius.
Spectatorii vor asista, astfel, la competițiile sportive, într-o atmosferă plăcută, fără să resimtă frigul. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei moderne de climatizare, ce include trei centrale pentru tratarea aerului din sală. În plus, o construcție subterană a fost realizată pentru rezerva de apă, în scopul stingerii unui eventual incendiu.