Astăzi, 3 septembrie, Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit, în timpul unei conferințe de presă, despre neadevărurile care ajung în spațiul public în privința pensiilor. Ministra a spus că nicio pensie nu va scădea, ba chiar mai mult, de la 1 ianuarie 2025, peste 95% dintre pensiile din țară urmează să fie indexate și mărite.
”Constat că acei care atacă această reformă sunt tocmai cei cărora nu le pasă de cei 3,8 milioane de pensionari și i-au lăsat să sufere timp de 3 decenii. Cei care atacă reforma susțin perpetuarea inechităților! Refuz orice fel de încercare de dezbinare a pensionarilor. Este o minciună gravă care se rostogolește în spațiul public că un milion de pensii vor fi înghețate. Trebuie să știți că mă adresez celor care transmit această informație falsă, știu că este falsă. Din totalul pensiilor, 13,8% se vor majora peste 4 luni, în luna ianuarie, când va avea loc prima indexare conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa și peste 3,8 milioane de pensii pensiile care au crescut în urma recalculării.”, a spus ministra.
„Cele 4,4% din pensii vor rămâne la aceeași valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeași bază contributivă, dar au avut aceeași valoare, pentru că asta înseamnă echitatea. În câțitva ani, aceste diferențe se vor echilibra, iar în final, toți pensionarii care au muncit și au contribuit la fel vor avea pensii egale. În același timp, 4,4% din pensii care au aceeași valoare au același principiu de bază: nicio pensie nu scade după recalculare”, a mai adăugat aceasta.
În cadrul conferinței de presă a fost prezent și Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, care a vorbit despre cifrele finale.
„Avem la nivel național 49.000 de audiențe acordate pentru clarificări asupra deciziilor de clarificare. Mai avem cereri de revizuire sau de recalculare transmise în format electronic, în număr de 13.600. Le-am primit în această perioadă din partea pensionarilor, iar din aceste 62.600, avem un număr de 82.000 de decizii de recalculare, urmează a fi revizuite în cel mai scurt timp. Este un număr de 0,02% din total, un procent foarte mic. Sunt niște erori materiale care s-au făcut la diverse județe în țară pe care noi vom veni și le vom revizui.”, a spus Șeful Casei de Pensii.
„Nu este o lege așa ușor digerabilă, iar noi suntem aici să oferim informații tuturor celor care au nevoie. Ghișeele noastre au fost suplimentate în această perioadă, pentru a reuși să dăm toate informațiile pe care pensionarii le solicită.”, a mai adăugat acesta.