Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde, până în 2100

Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde de oameni până în anul 2100, o prognoză care depăşeşte cu 800 de milioane de persoane o previziune precedentă din 2011, potrivit unei noi analize de ordin statistic, informează huffingtonpost.com.
Romania TV
17 iun. 2013, 12:01
Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde, până în 2100

Această creştere a populaţiei mondiale va avea loc datorită faptului că numărul naşterilor din Africa nu a scăzut la fel de repede şi de mult pe cât arătau proiecţiile statistice iniţiale, potrivit Mediafax.

„Rata natalităţii din Africa a încetinit sau s-a oprit la un nivel mai ridicat decât prevăzusem iniţial şi, ca urmare, populaţia din Africa va creşte”, a declarat coautorul acestui studiu, Adrian Raftery, profesor de statistică la Universitatea Washington.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că populaţia Terrei a ajuns la 7 miliarde de persoane în octombrie 2011 – o creştere uluitoare, în condiţiile în care doar 5 milioane de oameni trăiau pe Terra în anul 8000 î.e.n. şi doar 1 miliard în 1805.

Experţii se aşteaptă ca această creştere uriaşă a populaţiei mondiale să ducă la o creştere şi mai mare a populaţiei din marile oraşe, fapt care ar putea să agraveze problemele de mediu.

În prezent, populaţia Africii este de 1,1 miliarde de oameni, însă ea va creşte până în 2011 de aproape patru ori şi va ajunge la 4,2 miliarde de persoane.

Potrivit estimărilor, populaţia de pe celelalte continente nu va cunoaşte schimbări dramatice. Europa ar putea cunoaşte o mică scădere a populaţiei sale, întrucât acest continent continuă să înregistreze un ritm de înnoire negativ, ca urmare a faptului că numărul deceselor este mai mare decât cel al naşterilor.

Noua analiză statistică a folosit o metodă de calcul mai sofisticată pentru estimarea speranţei de viaţă, metode actualizate de previzionare a natalităţii şi o serie de date recente privind populaţia.

Noul model prevede că populaţia mondială va ajunge cel mai probabil la un număr cuprins între 9 miliarde şi 13 miliarde până în 2100. În schimb, estimările de creştere a populaţiei realizate de ONU susţin că rata medie a natalităţii ar putea creşte cu 0,5 copii per femeie, iar acest fapt va duce la o creştere mai mare a populaţiei mondiale la sfârşitul acestui secol – între 7 miliarde şi 17 miliarde.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Cătălin Drulă: „Guvernarea minciunii continuă, USR va vota împotriva Guvernului Ciolacu 2”
MediaFlux
Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE. S-a AFLAT TOTUL despre CANDIDATURA lui Crin Antonescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!