Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun

"Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă şi că multe aspecte din viaţa noastră vor lăsa încă de dorit", spune Regelui Mihai I în mesajul adresat cu ocazia Crăciunului.
Romania TV
24 dec. 2011, 11:16
Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun

„În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou către voi. Aveam 19 an, iar ţara şi continentul nostru se aflau în război. În aceste zile, de la Săvârşin, vă transmit mesajul meu, după şaptezeci de ani de tradiţie aproape neîntreruptă. De la Bucureşti, Sinaia, Versoix sau Săvârşin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu către voi cu aceeaşi iubire, grijă, respect şi speranţă”, spune Regele Mihai I în mesajul său de Crăciun.

Majestatea Sa susţine că trecerea anilor îţi dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume şi ce anume a rămas. „Un lucru neschimbat în viaţa românilor este importanţa pe care familia o acordă Crăciunului şi Anului Nou. Acelaşi fior al sărbătorilor, acelaşi îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului şi la minunea Naşterii Domnului. Ultimii zece ani la Săvârşin au adus Familiei mele bucuria de a vedea tradiţiile populare şi entuziasmul familiilor de la ţară aproape neschimbate”, continuă Regele.

Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei sale – spune Mihai I – sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.

„În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii. Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României”, scrie Regele.

Naşterea Domnului Isus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. O frumoasă lecţie despre grija faţă de cei neînsemnaţi, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecţie de umilinţă, dar şi de mândrie. De durere, dar şi de înălţătoare umanitate. O lecţie necesară în lumea de astăzi, în care atâţia oameni se simt uitaţi, umiliţi sau neînţeleşi.

„Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă şi că multe aspecte din viaţa noastră vor lăsa încă de dorit. Nu avem nicio şansă de a aşterne un drum solid generaţiilor viitoare dacă vom lăsa mereu pe ceilalţi să rezolve ceea ce este răspunderea noastră.Transmit gândul meu bun soldaţilor români care îşi riscă viaţa şi fericirea familiei pentru binele ţării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care ştiu că au făcut ceva bun pentru ca ţara lor să meargă mai departe. Şi doresc tuturor românilor, tineri şi bătrâni, din ţară şi din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet, şi la mulţi ani pentru 2012, împreună cu cei dragi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, îşi încheie mesajul Regele.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy