CSAT a analizat planul de înzestrare a Armatei Române

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), desfăşurată luni, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate.
Filip Stan
17 iun. 2013, 12:48
CSAT a analizat planul de înzestrare a Armatei Române

UPDATE 16:48 Printre temele abordate de membrii CSAT s-a aflat şi planul de înzestrare a Armatei României în perioada 2013 – 2022.

În şedinţa de luni a CSAT au fost abordate şi subiecte precum starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale.

Un alt subiect a vizat forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014, transmite Agerpres.

De asemenea, pe agenda şedinţei CSAT s-au mai aflat subiecte precum Carta Albă a Apărării, catalogul-cadru cu obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul naţional de apărare sau raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.

„Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse următoarele subiecte: starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale; forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014; Carta Albă a Apărării; Planul de înzestrare a Armatei României în perioada 2013 – 2022; Catalogul-cadru cu obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul naţional de apărare; Raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO”, se arată în comunicatul emis de Administraţia Prezidenţială.

Nu exste exclusă şi abordarea unor alte subiecte de interes legate de securitatea naţională, cum ar fi privatizarea industriei aeronautice.

Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, a anunţat joi că a făcut o informare la nivelul primului-ministru pe tema privatizării industriei aeronautice, punctând că pe acest subiect se va discuta luni, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

„Am prezentat, de asemenea, informarea cu privire la privatizarea industriei aeronautice pe care o vom discuta luni în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. E vorba de IAR Ghimbav, Avioane Craiova şi Romaero”, a declarat Vosganian, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL, citat de Agerpres.

Ministrul Economiei a subliniat că tot pe tema privatizării a avut o discuţie, miercuri, cu un investitor, în cazul Aerostar Bacău.

„Vreau să dau un mesaj foarte clar salariaţilor de la Avioane Craiova, care am înţeles că au intrat în panică. Nu se pune problema intrării în insolvenţă, ci a privatizării şi menţinerii obiectului de activitate pentru că aceste trei companii fac parte din capacitatea de apărare a ţării şi nu se pune problema renunţării la activitate. Tot ieri am avut o discuţie cu un prim investitor care este consulul onorific al României la Haifa şi care deţine portul militar din Haifa şi care doreşte să participe la privatizarea Şantierului Naval Militar de la Mangalia”, a adăugat Vosganian.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri