Tichete profesori 2024. Serviciul public de educație reprezintă o prioritate strategică națională, iar statul dorește susținerea, modernizarea și eficientizarea acestui important serviciu public al României, pentru a îmbunătăți nivelul de educație și viitorul generațiilor de elevi și studenți.
Școlile trebuie să întocmească liste cu numele celor care vor primi primele în anul în curs și să le trimită apoi inspectoratelor școlare, potrivit ordinului de ministru nr. 875/2024 publicat în Monitorul Oficial. Mai departe trebuie să ajungă la Ministerul Educației și cel al Fondurilor Europene până în data de 30 septembrie. Listele se realizează pe categorii de eligibilitate și conțin printre altele și “opțiunea beneficiarului final privind locul de primire a suportului electronic”. Amintim, prima didactică și profesională se acordă anual prin Ordonanța de urgență nr. 58/ 2023, emisă în urma grevei profesorilor.
În octombrie anul acesta vor primi primele cadrele didactice în valoare de 1500 de lei și profesionale în valoare de 500 de lei, doar angajații din învățământ care au activat în anul școlar 2023-2024, potrivit surselor Edupedu.ro.
Tichete profesori 2024. În acest context, acordarea primelor de carieră didactică reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional și generează performanță pe termen lung în activitatea educațională, fiind un pilon important în susținerea serviciului public de educație.
De asemenea, se vor acorda prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic pentru a asigura sprijin în activitatea educațională și contribuie la îmbunătățirea strandardelor de calitate a serviciului public de educație, fie prin participarea la cursuri de pregătire profesională, fie prin achiziționarea de bunuri materiale necesare pentru procesul de învățământ.
>
Tichete profesori 2024. CINE VA BENEFICIA DE ACESTE PRIME
CE SE VA ACORDA?
1) Prima de carieră didactică în valoare nominală de 1.500 lei, se acordă pe suport electronic, ca formă de susținere a activității didactice. Aceasta vizează următoarele categorii principale de cheltuieli:
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.
Profesorii au mai multe zile libere în anul școlar 2024-2025. Cum arată calendarul complet
2) Prima de carieră profesională se acordă sub formă de cursuri de pregătire profesională, precum și de alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, inclusiv kituri de pregătire profesională, dacă este cazul, pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar de stat, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar de stat. Limita plafonului anual este de 500 lei/an școlar.
Bugetul alocat acordării acestor prime este de 2,12 miliarde lei.
Pentru ce pot fi utilizate aceste prime?
Prima de carieră didactică, în valoare de de 1.500 lei, va putea fi utilizată pentru:
a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
b) cheltuieli pentru echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
c) cheltuieli privind cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi personale ale cadrelor didactice.
Tichete profesori 2024. Prima de carieră profesională, în valoare de 500 lei/an școlar/ universitar, va putea fi folosită pentru plata de cursuri de pregătire profesională, precum și a altor categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar de stat, cât și din sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Mecanismul de acordare a primelor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene virează sumele aferente măsurii de susținere, astfel:
Prima de carieră didactică
Beneficiarii acestui sprijin nu trebuie să completeze și să depună nicio cerere. Tichetele vor fi transmise în funcție de opțiunea exprimată la nivelul fiecărei unități de învățământ.
Personalul din învățământul preuniversitar de stat, cadre didatice/ didactice auxiliare, aflate în activitate începând cu anul școlar 2023/2024 până în anul şcolar/universitar 2026/2027, precum și pentru o parte din personalul didactic având gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar precum și pentru personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar de stat, aflat în activitate în anul universitar începând cu anul școlar 2023/2024 până în anul şcolar/universitar 2026/2027.
Primele pot fi utilizate pentru a plăti cursuri de pregătire profesională, echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate, materiale didactice, dar și cheltuieli care acoperă nevoile personale ale cadrelor didactice. În ceea ce privește cheltuielile cu echipamente IT, se consideră cheltuieli eligibile cheltuielile precum achiziția de laptop-uri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și orice alte dispozitive care se pot folosi în procesul educațional. Mai multe detalii: https://mfe.gov.ro/primele-de-cariera-didactica-cheltuieli-eligibile/
În unităţi afiliate care se află pe lista unităţii emitente a suportui electronic și care comercializează respectiv prestează cursuri de pregătire profesională, echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate și materiale didactice, precum și cheltuieli care acoperă nevoile personale ale cadrelor didactice.
Lista cu magazinele la care se pot efectua plăți poate fi accesată pe website-ul Pluxee: https://www.sodexo.ro/produse/prima-de-cariera-didactica/
Unității de învățământ unde vă desfășurați activitatea.
Tichetele vor fi distribuite în funcție de opţiunea exprimată la nivelul unității de învățământ privind locul de primire a suportui electronic.
Prima de carieră profesională
Cine are dreptul de a beneficia de astfel de cursuri de pregătire profesională?
Personalul nedidactic din învățământul preuniversitar aflat în activitate începând cu anul școlar 2022/20243 precum și personalul nedidactic din învățământul universitar aflat în activitate începând cu anul școlar 2022/2023.
Ministerul Educaţiei stabileşte prin act administrativ tipologia şi necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul nedidactic pentru fiecare an şcolar/universitar, precum şi alte categorii de cheltuieli care sunt necesare pentru a susţine activitatea didactică, inclusiv kituri de pregătire profesională.
După stabilirea tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională de către Ministerul Educației.
Depinde de tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională stabilit de Ministerul Educației.
Conform prevederilor art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, precum şi unei prime de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învăţământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, prima de carieră profesională se acordă sub formă de cursuri de pregătire profesională.