Princess Tower din Dubai, care are o înălţime de 411 metri, cu 97 de etaje, este cea mai înaltă cladire rezidenţială din lume, conform Guinness World Records.
Cu toate acestea, locuitorii blocului turn de lux, mulți dintre ei britanici, au primit vestea că vor trebui să meargă pe jos până la apartamentele lor, unele la etajul 97, după ce toate cele opt lifturi din clădire s-au stricat săptămâna trecută, potrivit DailyMail.
Clădirea, care are șase niveluri la subsol şi 101 nivele la suprafaţă, s-a deschis în septembrie anul trecut, cu apartamente tip studio de închiriat cu 140 de lire pe zi și apartamente la penthouse de vânzare pentru mai mult de 2 milioane de lire sterline.
Princess Tower dispune de 763 de apartamente de lux, precum și opt magazine gigant și are vedere la Palm Jumeirah, „Insula Palmier”, pe care David Beckham și Brad Pitt se spune că au cumpărat locuinţe de lux.
Dar, după o scurgere de apă persistentă, proprietarii din Princess Tower au închis toate cele opt ascensoare – forțând locuitorii să meargă sute de metri pe jos.
Reparațiile de urgență sunt în curs de desfășurare.
CITEŞTE ŞI Cum va arăta cel mai înalt mall din lume GALERIE FOTO