Elena Lasconi a terminat una dintre cele mai slabe universităţi private din România, o fabrică de diplome, având medii foarte mici. De ce a ascuns candidata USR informaţia în CV

Preşedinta USR, Elena Lasconi, care este şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, are un start de campanie deloc promiţător, mai ales după ce mare parte din comunicarea partidului său s-a concentrat, în ultima vreme, pe rezultatele şcolare ale contracandidaţilor.
Mircea Filipescu
11 sept. 2024, 09:25
Elena Lasconi a terminat una dintre cele mai slabe universităţi private din România, o fabrică de diplome, având medii foarte mici. De ce a ascuns candidata USR informaţia în CV

Informaţiile scoase la iveală de România TV arată că Elena Lasconi, care se prezintă la fiind licenţiată în economie, a urmat de fapt cursurile Universităţii Ecologice, una dintre cele mai slab cotate instituţii private de învăţământ superior din România. Mai mult de atât, ea şi-a făcut studiile la filiala din Deva a universităţii, nici măcar în Bucureşti. Toate aceste date au fost ascunse şi nu au fost menţionate în CV-ul preşedintei USR.

Mai mult, între notele sale se pot observa multe de 5, iar mediile anuale nu ajung în niciun an la 7. Doar examenul de licență și-l va da la ASE, după o pauză de 3 ani, în 2004. Lasconi avea 32 de ani.

Note Lasconi

La lansarea candidaturii la prezidenţiale, Elena Lasconi şi-a publicat CV-ul pe pagina web a USR, dar în acesta nu este menţionat nicăieri că studiile sale s-au desfăşurat la Universitatea Ecologică din Deva.

În acest CV nu se găsesc detalii despre studiile făcute de Elena Lasconi. Este doar o prezentare idilică, din care aflăm că „Elena Lasconi s-a născut în Hațeg, într-o familie de oameni simpli. De profesie economist, Elena Lasconi și-a construit cariera în domeniul jurnalismului: a lucrat aproape 25 de ani la PRO TV ca reporter, realizator și moderator TV, producător, corespondent de război, prezentator, trainer, dar și sales manager (2004-2005)”.

Elena Lasconi este și primarul orașului Câmpulung, la al doilea mandat. Ea și-a postat CV-ul și pe pagina primăriei. La capitolul „educație”, Lasconi menționează doar: „2001: Economist licențiat al ASE București în profilul economic managementul turismului și comerțului”.

Elena Lasconi doar și-a dat examenul de licență la Academia de Studii Economice. Asta, pentru că Universitatea Ecologică nu primise dreptul de a organiza examene de licență de la Ministerul Educației.

În 2011, Ministerul Educației a ierarhizat universitățile din România. Universitatea Ecologică a fost plasată în cea de-a treia categorie, cea mai slabă.

Elena Lasconi spune, într-un răspuns pentru Newsweek România, că „este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns, cum eronat spuneți”. Și totuși, orice referirte la Universitatea Ecologică lipsește din singurele CV-uri oficiale la care ne-am și referit mai sus.

Lasconi mai explică faptul că „în CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența”.

Elena Lasconi avut, în anul al treilea, nota 5 la examenele de „Contabilitate și controlul gestiunii”, „Contabilitate financiară”, dar și la „Limba franceză”, ori „Finanțele întreprinderilor”.

Elena Lasconi

Deși abia a trecut unele examene, Lasconi ne spune că „aici (la Universitatea Ecologică n.red.) au predat profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată”.

Și mai spune că a dat examen ca să intre la Universitatea Ecologică unde ar fi fost 4 pe un loc. Un răspuns greu de crezut, dat fiind că în acei ani universitățile private erau adevărate fabrici de diplome și aveau un număr uriaș de locuri.

Mediile finale ai celor 4 ani de facultate ai Elenei Lasconi:

Anul I – 6,92

Anul II – 6.40

Anul III – 6,53

Anul IV – 6,92.

Cu aceste note Lasconi și-a dat licența la ASE după 3 ani. Lasconi a spus pentru Newsweek România că „examenul de licență l-am susținut la ASE București, unde am obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență”.

Elena Lasconi, drept la replică

„Informațiile din CV sunt corecte. Nu am ascuns nimic din trecutul meu și nu îmi e rușine de ceea ce am făcut în viață.

Este adevărat, am terminat Facultatea Ecologică din Deva, fapt pe care nu l-am ascuns, cum eronat spuneți. Ca dovadă, în unul dintre ultimele interviuri în care am fost întrebată de trecerea de la economist la jurnalist am spus că am terminat Facultatea Ecologică din Deva și că sunt licențiată ASE București. Interviu cu Elena Lasconi – Femeia.ro

În CV se completează studiile superioare doar dacă sunt finalizate. Acestea se consideră finalizate doar dacă ai obținut licența. Examenul de licență l-am susținut la ASE București, unde am obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență).

La facultate am dat examen de admitere după ce am divorțat și m-am mutat la Deva, unde eram angajată la PROTV Deva. Dorința mea a fost să urmez o facultate cu profil economic. După terminarea liceului, m-am căsătorit și am adus pe lume un copil. Însă nu am renunțat la visul meu.

Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.

Atunci când am susținut examenul de admitere în facultate, aceasta prezenta un mare interes pentru tineri, deoarece era sigura opțiune în județul Hunedoara. Aici predau profesori de marcă de la ASE București și Timișoara, motiv pentru care unitatea de învățământ era extrem de apreciată. Concurența era de patru persoane pe loc. Îmi amintesc că am intrat printre primii, deși trecuseră câțiva ani de la terminarea liceului.

Primii ani de facultate au fost foarte grei, pentru că munceam zilnic câte 16 ore pe zi și eram mamă singură cu un copil de crescut. Vă mărturisesc că de multe ori mă gândeam că nu o să reușesc să termin facultatea, pentru că cerințele erau foarte mari. Mulți au renunțat. Cu toate acestea, m-am ambiționat, m-am organizat și am reușit să termin facultatea.

Citeşte şi: Mircea Geoană a încercat să-l mituiască pe Robert Turcescu în plină campanie electorală. „Te-ar tenta un post de director general al TVR?”

Mulți colegi au ales să susțină examenul de licență la o altă facultate privată. Eu am ales, ca de fiecare dată în viață, drumul greu. Odată cu transferul meu la PROTV București, am absolvit Școala BBC în televiziune și în același an am decis să susțin examenul de licență la ASE București, facultatea pe care îmi doream să o urmez în adolescență. Sunt mândră de rezultat și sper să și inspir tinerele care cred că odată cu aducerea pe lume a unui copil, rămase singure în urma unui divorț, viața nu se termină și nici nu e o tragedie.

E doar începutul unui mare bine: o viață independentă în care poți să-ți împlinești visurile. Vreme de 15 ani nimeni nu m-a întrebat dacă am urmat vreo facultate pentru că seriozitatea, onestitatea, munca și determinarea au fost cartea mea de vizită. În ultimii zece ani la PROTV am avut nevoie de diploma de licență pentru a putea fi avansată ca producător de știri.

Toată viața am muncit și am luptat pentru o viață decentă. Am realizat tot ce mi-am propus și nu am lăsat pe nimeni să-mi spună cine sunt, pentru că eu știu exact cine sunt. Au fost și lucruri pe care nu le-am trăit ca student, pentru că deja munceam.

Mi-ar fi plăcut să simt cum e viața în căminul de studenți, cum e să călătorești, să te bucuri de anii studenției, însă nu regret nimic. Am avut însă bucuria să lucrez cu sute de studenți la jurnalism din România, Muntenegru și chiar Marea Britanie pe care i-am ajutat, i-am coordonat și i-am pregătit pentru viață în calitate de trainer și evaluator recunoscut internațional. Mulți dintre ei lucrează în mass-media și sunt mândră că moștenirea mea se regăsește în oameni.

Unii au norocul să aibă un parcurs lin în viață. Viața mea a fost o luptă. Sunt recunoscătoare și mulțumită pentru tot. Nu m-am oprit niciodată din a învăța și întotdeauna m-am înconjurat de oameni mai deștepți decât mine de la care am avut ce învăța. Nu sunt perfectă. Să ridice piatra cine crede că e perfect. Sunt însă onestă, muncitoare și îmi sunt dragi oamenii. Despre mine faptele vorbesc, dar și oamenii cu care am interacționat de-a lungul vieții.

Și când devin președintele României, Doamne ajută, să știți ca aceste etape sunt cele premergătoare, iar dacă exemplul meu inspiră încă o mamă singură să NU renunțe, voi considera această campanie un succes”, a susținut Lasconi pentru Newsweek România.

Citeşte şi: Ciolacu îi liniștește pe pensionari. Ce se întâmplă cu cei care au primit decizii de recalculare cu pensii reduse

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba! „Silviu Prigoană a fost ucis?!“
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Un plan secret al Rusiei prevede dizolvarea Ucrainei și redefinirea ordinii mondiale
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Ninsorile au făcut ravagii în România! În ce județe sunt blocate șoselele și căile ferate
Cancan.ro
Ce a putut să pățească Gabriela Lucuțar la înmormântarea unui adolescent de 16 ani: 'S-a oprit slujba! Așa ceva n-am văzut niciodată'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
StirileBZI
Cu cât vor creşte pensiile de la 1 ianuarie 2025: Ce anunţ a făcut Simona Bucura-Oprescu
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Proprietarii de cafenele contestă TVA-ul majorat pentru cafea și ceai în instanță
MediaFlux
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?