Petru Călinescu a dezvăluit cum se înțelege, de fapt, cu tatăl său, actorul Florin Călinescu. Petru, în vârstă de 38 de ani, a studiat actoria și muzica în Marea Britanie, la „The Liverpool Institute for Performing Arts”.
Petru Călinescu este mândru să fie fiul celebrului actor, despre care spune că este „o reală instituție culturală a acestei țări”, dar recunoaște că numele pe care îl poartă l-a apăsat pe umeri de-a lungul anilor.
„Tatăl meu este o reală instituție culturală a acestei țări, lucru care, în egală măsură, m-a onorat, dar m-a și intimidat de-a lungul anilor. În plus, nu am vrut niciodată ca numele meu de familie să reprezinte principala mea carte de vizită, ci propriul meu talent artistic. Nici nu am fost crescut altcumva de către părinții mei. Din aceste motive am ales să activez în trecut predominant ca muzician. De câțiva ani însă, am căpătat maturitatea necesară să îmi iau și cariera de actor în mâini așa cum se cuvine.
Vorbim aici mai ales de actoria de musical, una din marile mele pasiuni. Eu am studiat actoria de musical la una dintre cele mai bune școli din lume și mi-am dorit sincer să pot aplica aici în România ce am învățat acolo. Teatrul muzical a luat o amploare considerabilă în România în ultimii ani.
Se fac din ce în ce mai multe proiecte de asemenea gen, din ce în ce mai profesioniste și mai curajoase, de către oameni extrem de muncitori și de talentați – o nișă în creștere accelerată la dezvoltarea căreia mă bucur să am onoarea de a pune umărul. În ceea ce privește actoria de film, este un domeniu în care nu am activat încă, însă îmi doresc extrem de mult să pot face și acest pas cât de curând!”, a declarat Petru Călinescu pentru libertatea.ro.
Citește și: Andreea Bălan, la Pro TV. Anunțul a fost făcut de tatăl artistei: „Mi-am dat acordul”
Întrebat în ce măsură se consultă cu tatăl său în privința carierei, Petru Călinescu a răspuns: „Cu tatăl meu am o relație extrem de deschisă și de liberă în ceea ce privește meseria mea. În general, el îmi oferă sfaturi doar atunci când eu vin să i le cer. Altfel, îmi lasă mâna liberă să pot lua propriile mele decizii profesionale. Lucru pe care eu, ca fiu, îl apreciez!”.