Incompatibilitate, conflict de interese şi fals în declaraţii în cazul a doi primari din Prahova

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui Costel Morărescu, primar al comunei Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova, iar în cel al lui Ştefan Vancea, primar al comunei Caraula, judeţul Dolj, existenţa conflictului de interese administrativ şi a stării de incompatibilitate.
Iulian Tudor
18 iun. 2013, 09:32
Incompatibilitate, conflict de interese şi fals în declaraţii în cazul a doi primari din Prahova

Potrivit unui comunicat al ANI transmis marţi Agerpres, Costel Morărescu se află în stare de incompatibilitate începând cu 28 martie 2011, întrucât exercită, simultan, funcţia de primar, calitatea de reprezentant persoană juridică – preşedinte al Adunării Generale a Asociaţilor în cadrul Sc Servicii Apă, Canal, Salubritate Filipeştii de Pădure SRL, precum şi funcţia de membru în Consiliul de administraţie al Grupului Şcolar / Liceului Teoretic Filipeştii de Pădure.
Totodată, edilul nu a menţionat în declaraţiile de interese din 14 iunie 2011 şi 20 aprilie 2012 calitatea de preşedinte al AGA – Sc Servicii Apă, Canal, Salubritate Filipeştii de Pădure SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile Codului Penal, motiv pentru care Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de fals în declaraţii.

Ştefan Vancea s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 20 aprilie 2012, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar cât şi funcţia de administrator al societăţilor comerciale Vanamy Com SRL şi RV SAT SRL.

De asemenea, în timpul exercitării mandatului 2008-2012, s-au identificat elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, ca urmare a emiterii, încheierii, întocmirii şi supunerii spre aprobare de către Ştefan Vancea, în calitatea sa de primar, a mai multor acte administrative de pe urma cărora a beneficiat de foloase materiale.

Potrivit prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
Mașinile care au interzis. Au interdicție. A intra intrat în vigoare de pe 18 iulie 2024
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Drum de mare viteză în România. Traseul pornește din București
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar fi plătit suspectul pentru serviciile ei
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
Suspendare permis auto, 30 de zile. Este ilegal în sensul giratoriu, chiar dacă ești singur pe șosea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Dmitri Peskov și Maria Zaharova reacționează la retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială
MediaFlux
Se MODIFICĂ VÂRSTA de PENSIONARE! Simona Bucura Oprescu a anunțat EXACT
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'