Zgonea: Parlamentul a îndeplinit procedura pentru referendum

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marţi, că Parlamentul şi-a îndeplinit procedura în cazul iniţiativei preşedintelui privind un nou referendum, nu există nicio hotărârte, iar, după 20 de zile, Traian Băsescu poate să stabilească când vrea declanşarea referendumului.
Romania TV
18 iun. 2013, 11:46
Zgonea: Parlamentul a îndeplinit procedura pentru referendum

„Din punct de vedere juridic, este una din acele situaţii în care Parlamentul şi-a îndeplinit obligaţia, dar nu există un proiect de hotărâre. Din păcate, a fost un proiect de avizare favorabilă care nu a întrunit numărul de voturi necesar, preşedintele este obligat să aştepte 20 de zile. Parlamentul şi-a făcut datoria şi preşedintele, după acest termen, poate să stabilească când vrea domnia sa declanşarea referendumului”, a explicat Zgonea ziariştilor.

El a spus că, dacă raportul favorabil întrunea numărul de voturi necesare, atunci se publica în Monitorul Oficial, dacă nu, procedura se consideră îndeplinită.

„Din punctul meu de vedere, procedura este îndeplinită. Dacă grupurile parlamentare vor un proiect de hotărâre, pot să-l redacteze şi până săptămâna viitoare, dacă nu, fiecare parlamentar şi-a îndeplinit prevederea constituţională, a votat fie în comisie, fie în plen, din acest punct de vedere nu puteţi spune că Parlamentul a blocat, a obstrucţionat sau, în cel mai rău caz, s-a împotrivit dezbaterii pe această cerere a preşedintelui”, a spus Zgonea.

Senatul şi Camera Deputaţilor au respins, marţi, cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi. Reprezentanţii PDL au reclamat faptul că Parlamentul nu are o hotărâre în privinţa solicitării preşedintelui.

Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile, la terminarea acestui interval procedura considerându-se îndeplinită chiar dacă Legislativul nu şi-a exprimat poziţia.

Conform articolului 11 din Legea referendumului, „preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional”.

„Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret”, se arată la alineatul 2 al articolului.

Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea preşedintelui.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, şeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Limitarea la 300 a numărului de parlamentari implică modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implică modificarea Constituţiei.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România. Motivul pentru care s-au anulat alegerile în România
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Pericol deasupra României. Toxicitate extremă de la Cernobîl
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj