Noua structură organizatorică a Camerei Deputaţilor, aprobată de plen

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat marţi cu 276 de voturi "pentru" şi trei abţineri noua structură organizatorică a acestui for, fiind reduse 32 de funcţii de conducere (86 din 118 posturi) pentru construirea unui aparat de lucru eficient.
Romania TV
18 iun. 2013, 13:40
Noua structură organizatorică a Camerei Deputaţilor, aprobată de plen

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, noua structură organizatorică intră în vigoare începând din 19 iunie.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a precizat luni că prin această nouă structură se realizează o economie de 500.000 de lei până la sfârşitul anului.

Numărul de posturi de directori este redus cu unul, de director adjunct – un post redus şi de şef serviciu – 41 reduse. De asemenea, numărul posturilor de şef de departament se suplimentează cu un loc şi cele de şef de birou cu 10, potrivit Agerpres.

Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, structura organizatorică a serviciilor Camerei este aprobată de plen, cu avizul Biroului Permanent.

Proiectul de hotărâre pentru adoptarea acestei noi structuri organizatorice a fost citit luni în plenul Camerei Deputaţilor.

„Înfiinţarea unei noi structuri organizatorice intervine ca urmare a creşterii gradului complexităţii activităţii, ceea ce presupune stabilirea acelor funcţii de conducere care să permită identificarea imediată a responsabilităţilor, pe de-o parte, dar şi ca urmare a necesităţii încadrării în cheltuielile bugetare de personal. (…) Aceste măsuri se înscriu în procesul de eficientizare a activităţii Camerei Deputaţilor prin construirea unui aparat de lucru propriu eficient, premisă pentru modernizarea serviciului public parlamentar prin introducerea sistemelor de tehnologie informaţională şi social-media, utilizarea eficientă a resurselor materiale şi umane, coroborate cu măsuri de creştere a gradului de profesionalizare a funcţiei publice parlamentare în condiţiile menţinerii numărului optim de salariaţi necesari realizării misiunii publice”, se arată în memorandumul intern aprobat de Biroul Permanent.

Potrivit proiectului de hotărâre votat marţi de deputaţi, persoanele care au deţinut funcţii de conducere şi care nu se mai regăsesc în noua organigramă vor fi reîncadrate pe funcţii de execuţie, prin transformarea postului de conducere într-unul de execuţie.

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea 3 luni nemaipomenit de norocoase. Intră într-o perioadă fabuloasă, fericire și belșug pentru acești nativi
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Cum obții o pensie mai mare. Suma devine consistentă cu acești pași
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii