Tănase Stamule, economist, despre noua schemă de ajutor de stat propusă de ministrul Finanțelor: „Va duce la situaţia nefericită că să nu putem consuma gazul în România”

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a venit cu o nouă schemă de ajutor de stat pentru industriile cele mai critice din România. Se alocă suma de 2,25 mld de euro pentru susținerea investițiilor din domenii precum siderurgie, petrochimie și prelucrarea primară a resurselor naturale.
Alina Costache
18 sept. 2024, 16:04
Tănase Stamule, economist, despre noua schemă de ajutor de stat propusă de ministrul Finanțelor:

În opinia economistului Tănase Stamule, decan la Fabiz (din cadrul ASE), propunerea e bună fiindcă „siderurgia şi petrochimia reprezintă aproape 60% din deficitul comercial al României din anul trecut cu 14 respectiv 8 mld de Euro, iar industria de apărare are cel mai mare potenţial de creştere”. În același timp, spune el, exploatarea gazului de la Marea Neagră ne va duce în situația în care să nu putem consuma gazul din România pentru că „nu vom avea suficienţi consumatori mari industriali, iar Romgaz şi OMV vor trebui să îl exporte”.

Citește și Data când cresc facturile românilor. Ce le recomandă specialiștii consumatorilor

Care sunt cei patru piloni de acțiune

  • Grant personalizat/notificare individuală – sprijin sub formă de grant până în 30% din valoarea investiţiei
  • Acordarea unui credit fiscal: 10-25% din valoarea investiţiei, dupa realizarea investitiei pentru plata obligaţiilor fiscale
  • Sprijin şi facilităţi pentru obţinerea avizelor tehnice, autorizatiilor de constructii, certificatelor de urbanim şi altor documentatii necesare etc.
  • Posibilitatea acordării de teren pentru realizarea investitiilor – cadru legal pentru expropiere/achizitie teren pentru realizarea investitiei

Ce condiții sunt pentru acordarea ajutorului de stat

a) au o valoare mai mare sau egală cu 150 milioane euro, echivalentul în lei;

b) creează în mod direct un număr de minimum 250 de locuri de muncă;

c) sunt implementate într-o regiune de dezvoltare din România cu un PIB pe cap de locuitor sub media naţională a acestui indicator;

d) sunt menţinute pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acestora;

„Deşi vine târziu, această schemă de stat prin care se pot consilda actualele baze industrial şi atrage noi jucători în judeţele cu activitate în aceste industrii este foarte utilă. În lumea de astăzi, jucătorii mari nu vin dacă nu li se oferă scheme de ajutor de stat generoase şi astfel putem atrage jucători sistemici care să creeze valoare adăugată ridicată în România.

E bine că această schemă va fi gestionată de Ministerul de Finanţe. Comparativ cu alte instituţii ale statului, aici există capacitatea administrativă de a gestiona parteneriate complexe.

După decizia strategică de a “româniza” gazul de la Marea Neagră luată de guvernul Ciucă prin preluarea activelor Exxon de către Romgaz, România face un pas mare în direcţia consolidării industriei naţionale prin această schemă de stat”, spune Tănase Stamule, potrivit ZF.

Citește și Ciolacu spune că peste 130 de kilometri din Autostrada Moldovei vor fi dați în folosință anul acesta. ”Va fi o descătușare”

DailyBusiness
Intervenție DE ULTIMĂ ORĂ de la Guvern! Mii de români pot cere suspendarea ratelor
Spynews
Larisa Uță ar fi fost lovită de Alin Oprea! Fosta lui soție, declarații în lacrimi despre unul dintre cele mai dificile momente: ”Era foarte beat”
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească un bărbat într-o cameră ascunsă din podul casei. ”Erau acolo din anii ’60”
Capital.ro
A explodat bomba despre Băsescu. Acum s-a aflat totul: EL ESTE autorul
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Se dau 100 de euro în plus la al 13-lea salariu. Iată cine sunt norocoșii
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Lora se căsătorește mâine cu Ionuț Ghenu! Cei doi îndrăgostiți devin soț și soție după ce au amânat nunta timp de patru ani / VIDEO
Spynews
Larisa Uță demontează declarațiile lui Alin Oprea, confom cărora ar fi aflat din interceptările DNA că este înșelat: ”Singurul urmărit era el”
Evz.ro
Revenire spectaculoasă la Pro TV! Vedeta a petrecut 27 de ani la pupitrul știrilor
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Cancan.ro
Trupul neînsuflețit al Anei Maria Vasiliu, adus în țară! Soția lui Gabriel de la Puterea Dragostei, înmormântată lângă o artistă celebră
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Ana Maria Vasiliu va fi înmormântată lângă Mădălina Manole. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost depus la o capelă din Ploiești. Ce se întâmplă cu Gabriel Vasiliu în aceste momente
Capital.ro
Rusia a fost atacată. Victorie totală pentru Zelenski. Explozie urmată de un seism (VIDEO)
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare! Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
substantial.ro
Dentist condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate
MediaFlux
DOLIU IMENS! Toată lumea îl CUNOAȘTE pe ”Salvatore della patria”
Shtiu.ro
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!