CCR respinge sesizarea opoziţiei privind OUG prin care MS devine unitate de achiziţii centralizată

Curtea Constituţională a respins sesizarea formulată de partidele din opoziţie asupra proiectului de lege de aprobare a OUG 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.
Iulian Tudor
19 iun. 2013, 11:18
CCR respinge sesizarea opoziţiei privind OUG prin care MS devine unitate de achiziţii centralizată

Liderul grupului PDL din Cameră, Mircea Toader, a anunţat în 22 mai că PDL, UDMR şi PPDD au depus la CC sesizarea asupra proiectului de lege de aprobare a OUG nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, relatează Mediafax.

El a arătat atunci că în sesizarea depusă la Curte s-a contestat faptul că printr-un proiect de lege din categoria legilor ordinare, care aprobă Ordonanţa 71, se modifică două legi organice, respectiv Legea bugetelor locale şi Legea reformei în sănătate.

„Orice achiziţie trebuie să aibă în spate un suport financiar, ori Ministerul Sănătăţii nu are suport financiar pentru a deschide o astfel de licitaţie publică”, a spus Toader.

El a susţinut că prin această ordonanţă Ministerul Sănătăţii nu mai este obligat, contrar prevederilor Constituţiei, să specifice sumele în baza cărora realizează achiziţii, urmând să le preia de la administraţia publică.

Fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila a declarat, în 14 mai că, la iniţiativa UDMR, PDL, PPDD şi Uniunea vor ataca la Curtea Constituţională legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, deoarece „contravine mai multor legi, principii şi prevederi constituţionale”.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 14 mai, legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, deputaţii opoziţiei criticând ordonanţa pe motiv că „centralizează resursele la minister, cu efecte negative asupra pacienţilor şi medicilor”.

Ordonanţa a fost adoptată cu 226 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi 6 abţineri.

Ordonanţa 71/2012 prevede desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii centralizată pentru sistemul sanitar, care încheie contracte de achiziţie publică cu acorduri-cadru, în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi a autorităţilor administraţiei publice locale. Guvernul susţine că scopul acestei măsuri îl reprezintă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziţionarea de produse şi servicii de calitate şi stabilirea unor variaţii mai mici de preţuri.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se mută toți bucureștenii și nu numai. E foarte aproape de capitală, dar traiul aici e de 4 ori mai ieftin. Tinerii și pensionarii își permit să cumpere case și apartamente, sunt locuri de muncă, școli bune, spitale, magazine mari și drumuri reparate
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Statele Unite așteaptă implicarea soldaților nord-coreeni în conflictul cu Ucraina
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni