Conform experților, „este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire a podului, întrucât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local, este posibil să se producă în orice moment, existând pericolul de cedare (prăbușire). Cedarea sub trafic (…) poate atrage după sine flexibilizarea până la rupere a plăcii de beton, cu consecințe incalculabile asupra circulației rutiere. Cedarea sub trafic a unor infrastructuri, fenomen care a fost deja amorsat, poate atrage colapsul general al structurii pe zonele în care infrastructurile au cedat”.
În aceste condiții, în care implementarea unor măsuri de înlocuire a plăcii de beton a devenit nu doar o urgență, ci un aspect ce nu mai poate fi amânat sub nicio formă, orice demers care ar pune în întârziere debutul lucrărilor ar putea produce pagube incalculabile.
Pentru a evita o astfel de situație, în care în „inima” Bucureștiului să aibă loc o tragedie cu consecințe greu de imaginat și de acceptat, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, face un apel public la adresa primarului general, Nicușor Dan și a echipei acestuia, solicitând emiterea de îndată a autorizației de construire necesară pentru startul lucrărilor.
„Rog primarul general să dea dovadă de responsabilitate, înțelegând necesitatea demarării urgente a lucrărilor de înlocuire a Planșeului Unirii. Ne aflăm într-un moment în care orice ezitare, orice tergiversare a acestor lucrări, ar putea avea consecințe greu de imaginat”, a susținut Daniel Băluță.
Edilul a explicat și faptul că Sectorul 4 este pregătit și pentru situația în care autorizația de construire pentru Planșeul Unirii va fi emisă în alte condiții decât cea prevăzută de lege, ca fiind cea mai rapidă, și anume emiterea documentației în regim de urgență, însă și în acest caz, este nevoie de colaborarea onestă din partea Primăriei Municipiului București.
„În acest moment, Sectorului 4 îi mai lipsesc 3 avize. Unul de la ALPAB, ai cărei reprezentanți ne-au comunicat faptul că eliberarea avizului nu este de competența lor și ne-au îndrumat către cabinetul Primarului General, adică spre instituția care ne solicitase avizul ALPAB. Fără acest aviz, pe care în mod evident nu-l putem obține, nu se poate elibera nici avizul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei. Mai mult, ne lipsește și avizul Comisiei Tehnice de Circulație, instituție aflată, de asemenea, în subordinea Primărei Municipiului București. Reprezentanții acestei comisii și-au motivat imposibilitatea eliberării avizului prin faptul că au rămas, în momentul de față, fără regulament de funcționare, lucru care înseamnă, de fapt, o desființare a acestei comisii”, a mai spus primarul Sectorului 4.
Având în vedere refuzul Primăriei Municipiului București de a emite autorizația de construire în regim de urgență, comunicat public chiar de către primarul general, Nicușor Dan, trebuie menționată inconsecvența practicii în domeniu a PMB. Sub semnătura primarului general, instituția a autorizat în anul 2023, în regim de urgență, lucrările de consolidare a Podului Grant, ce se afla în aceeași clasă tehnică IV din V – nesatisfăcător, precum și Planșeul Unirii. La acel moment, în autorizația de construire se menționa faptul că urgența demarării lucrărilor este dată tocmai de încadrarea structurii în clasa tehnică anterior menționată!
În plus, planșeul are porțiuni cu degradări de nivel tehnic V, are aproape 100 de ani vechime, este așezat în apă (ceea ce înseamnă o degradare mult mai rapidă) peste două magistrale de metrou, lucruri inexistente în cazul Podului Grant.
Totodată, pentru completa informare a opiniei publice, considerăm necesară studierea cronologiei tuturor demersurilor efecuate și circuitul documentelor între Sectorul 4 al Municipiului București și Primăria Municipiului București.
Având în vedere cele mai sus menționate, precizăm faptul că demersul începerii lucrărilor de refacere totală a Planșeului Unirii este unul fundamentat prin prisma expertizelor tehnice realizate de către specialiști, care încadrează structura în starea tehnică IV – nesatisfăcător, similar, de altfel stării tehnice IV în care a fost încadrat și Podul Grant, și pentru care Primarul General a emis autorizație în regim de urgență pentru realizarea lucrărilor, dar și a dialogului permanent, susținut și inițiat de către Sectorul 4, în decursul ultimelor luni.
Cât privește necesitatea și urgența lucrărilor de refacere a Planșeului, acestea au fost întărite chiar de Guvernul României, prin acordarea finanțării, în procedură de urgență! Toate aceste aspecte au fost, de altfel, reiterate în cadrul ședinței Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care a avut loc miercuri, 25 septembrie, și de la care, însă, primarul general a lipsit!