UPDATE Ministerul Educației anunță primele școli închise, în contextul vremii extreme, și continuă monitorizarea situației din teren: „Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune”

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Galați, în județul Galați a fost luată măsura suspendării activității didactice, pentru data de 30 septembrie 2024, în 98 de unități de învățământ (cu personalitate juridică și structuri) din 23 de localități.
Filip Stan
29 sept. 2024, 15:53
UPDATE Ministerul Educației anunță primele școli închise, în contextul vremii extreme, și continuă monitorizarea situației din teren:
UPDATE

”Precizăm că situația actuală, care include și evacuarea localităților afectate de fenomenele meteo extreme nu permite, în cazurile menționate, desfășurarea cursurilor în format online. Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare.”, se arată în comunicat.

Lista unităților școlare închise poate fi consultată AICI.

Știrea inițială

Ministrul Educației, Ligia Deca, a precizat că este luat în calcul ca activitatea didactică cu prezență fizică să fie suspendată acolo unde situația o impune.

„Activitatea didactică cu prezenţă fizică va fi suspendată acolo unde situaţia o impune. Siguranţa copiilor şi a întregului personal din şcoli este prioritară şi solicit inspectoratelor şcolare să ofere şcolilor tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situaţii neplăcute pe care condiţiile meteo nefavorabile le-ar putea genera”, a scris Deca pe Facebook.

Citește și Alertă meteo! Cod roșu, portocaliu și galben de vreme extremă. Se anunță ploi torențiale în toată România

Ligia Deca a cerut punerea la dispoziţie de către ISJ/ISMB, luni, începând cu ora 8,00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situaţiile urgente generate de condiţiile meteorologice nefavorabile în care pot fi implicaţi copii şi familiile acestora.

Ministrul Educației le-a cerut tuturor inspectorilor școlari generali din țară să monitorizeze situația în teritoriu: acces îngreunat către unităţile de învăţământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaţionale în urma averselor, transmiterea în regim de urgenţă către reprezentanţii Ministerului Educaţiei a oricărei situaţii care ar putea genera suspendarea sau desfăşurarea procesului educativ în sistem online/hibrid, transmiterea, către conducerile unităţilor de învăţământ, a necesităţii ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică.

De asemenea, ministrul Educației le-a cerut inspectorilor cu comunice cu părinții sau reprezentanții legali ai copiilor despre situaţia unităţilor de învăţământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat.

Citește și Ministrul Mediului, Mircea Fechet, despre vremea extremă care afectează toată țara: „România va fi, practic, măturată de acest ciclon”

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire pe România! Meteorologii au emis avertizări de cod roșu de viscol pentru mai multe județe
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Președintele sârb Aleksandar Vucic: „Lumea alunecă spre dezastru” după atacul rachetei hipersonice ruse
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?