Prognoza meteo 1 octombrie. Vreme rece și ninsori și lapoviță la munte, ploi în mare parte din țară

Aproape jumătate de țara se află sub cod galben de vijelii și precipitații. Meteorologii anunță că ploile vor continua în mare parte din țară. La munte vor fi lapoviță și ninsoare, iar la altitudini mari se va depune strat de zăpadă.
Alina Costache
30 sept. 2024, 16:07
Prognoza meteo 1 octombrie. Vreme rece și ninsori și lapoviță la munte, ploi în mare parte din țară

Prognoza meteo 1 octombrie. La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri şi  ploi în Moldova, Dobrogea, jumãtatea de est a Munteniei, Maramureş şi local în Transilvania. Cantitãţile de apã vor fi de 10 … 15 l/mp, iar în extremitatea de sud-est, în general, de 20…25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri în regiunile estice şi sud-estice, unde la rafalã se vor atinge viteze de 50…70 km/h, vitezele cele mai mari fiind pe litoral. Intensificãri ale vântului vor mai fi şi în vestul şi sudul-vestul Olteniei, cu rafale în general de 45…55 km/h. În Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitaţii slabe şi sub formã de lapoviţã şi ninsoare, iar vântul va avea intensificãri, cu viteze de 70…90 km/h. Temperaturile minime se vor situa între 1 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori în nordul litoralului. Izolat se va semnala ceaţã.

BUCURESTI. Cerul va fi variabil, mai mult noros în prima parte a nopţii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 9…11 grade.

 

Prognoza meteo 1 octombrie MARTI

Valorile termice vor marca o creştere uşoarã, însã se vor situa în continuare sub mediile climatologice specifice la începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai ales ziua în estul, sud-estul, centrul şi nordul ţãrii. Temporar va mai ploua, în Dobrogea, local în Moldova, la munte şi izolat în Transilvania. La altitudini îndeosebi de peste 1700 m, trecãtor vor mai fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri în est, în sud-est şi în extremitatea de sud-vest, local cu rafale de 50…70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 22 de grade, iar cele minime între 1 şi 12 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali şi în sudul Banatului, spre -1 grad, unde vor fi condiţii de brumã. Se va semnala ceaţã, izolat dimineaţa şi pe arii restrânse noaptea.

BUCURESTI. Valorile termice vor creşte faţã de ziua precedentã. Temperatura maximã va fi de 19…21 de grade, iar cea minimã de 7…9 grade, uşor mai coborâtã în zona preorãşeneascã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat.

Citește și: Prognoza meteo pentru intervalul 30 septembrie – 14 octombrie. Când scăpăm de ploi și se încălzește iar vremea

 

Prognoza meteo MIERCURI

TARA
Temperaturile vor continua sã creascã uşor faţã de ziua precedentã în cea mai mare parte a ţãrii şi vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile vestice şi nord-vestice unde, îndeosebi spre searã şi noaptea, pe alocuri va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în a doua parte a intervalului în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 24 de grade, iar cele minime între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţã.
BUCURESTI
Vremea va fi frumoasã şi normalã din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 20…21 de grade, iar cea minimã va fi de 6…9 grade.

 

Prognoza meteo JOI

TARA
Temperaturile vor continua sã creascã în cea mai mare parte a ţãrii. În jumãtatea vesticã a teritoriului cerul va avea înnorãri, aria ploilor se va extinde, iar izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare mai ales noaptea, dar doar pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 27 de grade, iar cele minime între 6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat se va forma ceaţã.
BUCURESTI
Vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri seara şi noaptea, dar probabilitatea de ploaie va fi redusã. Vântul va sufla slab pânã la  moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 11…13 grade.

Citește și: Noi alerte COD GALBEN de la ANM. Ninsori și lapoviță la munte, ploi și vijelii în jumătate de țară

 

Prognoza meteo VINERI

TARA
Vremea va fi apropiatã de normalul termic în mare parte din ţarã, cu excepţia regiunilor sudice, unde valorile termice se vor situa peste mediile climatologice specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai persistente în jumãtatea de nord-vest a teritoriului, unde local va ploua, iar pe spaţii mici cantitãţile de apã vor fi însemnate. Pe alocuri, ploile vor fi însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 30 de grade, iar cele minime între 8 şi 17 grade, uşor mai ridicate pe litoral, spre 19 grade.
BUCURESTI
Vremea va continua sã se încãlzeascã. Cerul, variabil ziua, se va înnora treptat spre sfârşitul intervalului, când va creşte probabilitatea de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 26…27 de grade, iar cea minimã se va situa în jurul a 14 grade.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni