Vergil Chițac (62 de ani) se afla, luni după-amiază, în autoturismul condus de șoferul său, pe autostrada A2. La kilometrul 164, în Cernavodă, șoferul a pierdut controlul direcției și a lovit parapetul care separă cele două sensuri de mers, au precizat reprezentanții Centrului Infotrafic.
Carosabilul era umed la acea oră, din cauza ploii.
În urma impactului, edilul Constanței a fost rănit și transportat de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța. Acolo, în urma investigațiilor, medicii au decis că nu se impune internarea lui Chițac. „Pacientul a fost adus la UPU în această după-amiază, în jurul orei 18.00, conștient, stabil și cooperant. S-au efectuat toate investigațiile medicale necesare, iar rezultatele acestora n-au relevat nicio leziune postraumatică. Având în vedere starea generală a pacientului, nu se impune internarea acestuia”, a precizat, pentru cugetliber, Crina Kibedi, reprezentatul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, ambele rezultate fiind negative, potrivit polițiștilor.
Primarul Constanței se întorcea de la București, unde semnase contractul de execuție a lucrărilor de la noul stadion Farul, potrivit replicaonline.
Din cauza accidentului, circulația rutieră pe A2 a fost restricționată temporar pe banda 2 a sensului de mers către Constanța.