Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul Iranului asupra Israelului. Fostul premier al Israelului cere distrugerea arsenalului nuclear al Iranului: ”Avem justificare”

Numeroase ţări şi Uniunea Europeană (UE) denunţă atacul iranian care a vizat marţi Israelul, iar Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte miercuri pentru a discuta despre escaladarea ostilităţilor în Orientul Mijlociu, a anunţat preşedinţia elveţiană a Consiliului.
Mircea Filipescu
02 oct. 2024, 16:32
Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul Iranului asupra Israelului. Fostul premier al Israelului cere distrugerea arsenalului nuclear al Iranului: ”Avem justificare”

”Am programat o reuniune” miercuri, la ora locală 10.00 (17.00, ora României), a anunţat preşedinţia eleveţiană a Consiliului de Securitate al ONU.

Preşedintele american Joe Biden a reafirmat că Statele Unite ”susţin deplin” Israelul, vizat marţi într-un atac iranian care a fost ”respins” şi care s-a dovedit ”ineficient” în opinia sa.

”Statele Unite susţin deplin, deplin, deplin Israelul”, a declarat presei Joe Biden la începutul unei reuniuni la Casa Albă consacrată gestionării pagubelor cauzate de uraganul Helene, soldat cu 155 de morţi.

Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, condamnă miercuri ”în cei mai puternici termeni” atacul cu rachete balistice lansatde Iran împotriva Israelului, citată într-un comunicat.

”Asemenea acţiuni ameninţă stabilitatea regională şi escaladează tensiunile într-o situaţie deja extrem de volatilă”, denunţă ea,

Preşedinta CE ”îndeamnă toate părţile să protejeze civiliinevinoovaţi”. UE ”continuă să îndemne la un armistiţiu la frontiera (Israelului) cu Libanul şi în (Fâşia) Gaza şi la eliberarea ostaticilor ţinuţi de aproape un an”, subliniază Ursula von der Leyen.

Uniunea ”condamnă în cei mai puternici termeni” atacul Iranul împotriva Israelului, a denunţat marţi şeful diplomaţei europene Josep Borrell.

”Ciclul periculos de tacuri şi represalii riscă să devină incontrolabil. Un armistiţiu imediat în întreaga regiune este necesar”, a scris el pe X.

”UE rămâne deplin angajată să contribuie la evitarea unui război regional”, adăuga Josep Borrell.

Citește și: Atentat la Tel Aviv, sunt mulţi morţi şi răniţi. Iran a lansat 500 de rachete balistice către Israel, sună sirenele de război

Atacul Iranului împotriva Israelului riscă ”să dea foc” întregului Orient Mijlociu, avertizează miercuri cancelarul german Olaf Scholz, care condamnă ”cu cea mai mare fermitate” lansarea de către Teheran a aproximativ 200 de rachete pe teritoriul isrelian.

”Hezbollahul şi Iranul trebuie să-şi înceteze imediat atacurile împotriva Israelului”, denunţă el citat într-un comunicat.

Franţa şi Emmanuel Macron au ”condamnat cu cea mai mare fermitate noile atacuri ale Iranului împotriva Israelului”, a anunţat în urma unui Consiliu al Apărării, Palatul Élysée.

Preşedintele francez Emmanuel Macron cere ca ”Hezbollahul să-şi înceteze acţiunile teroriste împotriva Israelului şi populaţiei” israeliene şi reiterează că Franţa este ”ataşată securităţii Israelului”.

El îndeamnă mai larg ”toţi actorii implicaţi în criza din Orientul Mijlociu” să ”dea dovadă de cea mai mare reţinere”.

Franţa urmează să ”organizeze în curând o conferinţă de susţinere a poporului libanez şi instituţiilor sale”, a anunţat preşedinţia franceză, fără să ofere alte precizări, într-un comunicat publicat în noaptea de marţi spre miercuri.

Premierul britanic Keir Starmer a condamnat, la rândul său, ”cu cea mai mare fermitate” atacul Iranului în Israel şi a reiterat ”angajamentul ferm” al regatului Unit ”în favoarea securităţii Israelului”.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a îndemnat să se pună capăt ”spiralei violenţei” în regiune.

Şeful diplomaţiei spaniole José Manuel Albares a anunţat că Spania lansează ”un nou apel către toţi actorii, inclusiv către Israel, bineînţeles, să dea dovadă de reţinere, la dezescaladare şi responsabilitate”.

Citește și: Armata israeliană susţine că SUA a informat Tel Aviv-ul cu privire la un atac cu rachete iminent pregătit de Iran: „Împreună cu SUA, urmărim evoluţiile din Iran”

În același timp, fostul premier israelian Naftali Bennett cere o ”distrugere” a instalaţiilor nucleare ale Iranului, după atacul iranian de marţi seara în Israel.

”Trebuie să acţionăm acum pentru a distruge programul nuclear iranian, nucleul infrastructurilor sale, pentru a paraliza regimul terorist”, scrie pe X fostul şef al Guvernului israelian.

”Avem justificarea. Avem instrumentele necesare. Acum, că Hezbollahul şi Hamasul sunt paralizate, Iranul este expus”, apreciază în această postare în engleză fostul premier.

Totuși, mişcarea islamistă libaneză Hezbollah anunţă miercuri că luptă împotriva unor forţe israeliene care s-au ”infiltrat” în satul de frontieră Maroun al-Ras, în sudul Libanului, relatează AFP.

Puternica grupare armată proiraniană a anunţat anterior că a respins militari israelieni care încercau să se ”infiltreze” în alt sat de frontieră, Adaysseh.

Citește și: Noi atacuri ale rușilor cu drone aproape de granița României. Localnicii din Tulcea au primit mesaje Ro-Alert

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Trupa Proconsul este în doliu. A murit marele artist: Cu profundă durere, am aflat azi...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Papa Francisc condamna atacul aerian israelian în urma morții unor copii din Gaza
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?