„Noi nu putem permite să fie afectat echilibrul sistemelor de disuasiune strategică, să fie redusă eficacitatea forţelor noastre nucleare”, a declarat Putin, citat de agenţii, în cadrul unei reuniuni, la Sankt Petersburg (nord-vest), privind programele balistice.
„Din acest motiv, crearea unui sistem de apărare aerian şi spaţial va rămâne una dintre priorităţile industriei noastre militare”, a adăugat preşedintele rus.
Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul de Internet al Ministerului rus al Apărării, apărarea aeriană şi spaţială este o nouă entitate a apărării ruse, însărcinată cu apărarea antirachete şi cu „detectarea ameninţărilor în spaţiu şi din spaţiu”.
„Aceasta este garanţia stabilităţii forţelor noastre strategice de disuasiune, protejării teritoriului ţării”, a subliniat Putin.
El a amintit că un buget în valoare de 3.400 de miliarde de ruble (80 de milioane de euro) a fost consacrat realizării acestor obiective până la orizontul lui 2020, în cadrul unui vast program de reînarmare a ţării.
În timpul unui discurs, la Berlin, preşedintele american, Barack Obama, a îndemnat Rusia să accepte ca cele două ţări să-şi diminueze cu o treime arsenalul nuclear.