Rareș Bogdan a insistat, din nou, pe ideea că terenul din grădina vilei ”Nufărul” de la Neptun nu este nicidecum unul de golf. ”Eu sunt jucător de golf. Acolo nu poți să spui că e un teren de golf. Un teren de golf are între 55 și 70 de hectare. Vorbim de un loc care nu avea altă utilizare decât de pajiște, unde poți să faci și plajă, poți să joci și volei. Dacă era o poartă de fotbal, nimeni nu avea o problemă. Sau plasă de badminton, sau de volei”, a spus, la Digi24, liderul liberal.
Cât despre cum ar fi fost amenajat respectivul teren, prim-vicepreședintele PNL a dat o explicație mai mult ironică: ” S-a tuns iarba, iar trei coropișnițe au făcut trei găuri”.
Rareș Bogdan a estimat și costurile amenajării terenului, subliniind că, și din acest punct de vedere, nu se poate spune că respectiva suprafață este un teren de golf veritabil. ”Știți cât costă un teren de golf? Un milion gaura. Un teren de golf costă între 30 și 60 de milioane, aici probabil s-au cheltuit câteva zeci de mii de euro ca să facă toată grădina”, a precizat liberalul.
Afirmațiile lui Rareș Bogdan vin la o zi după ce presa a dezvăluit că vila de protocol ”Nufărul” de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, are în grădină un teren de golf. Mai precis, un mini-teren, fiind vorba de unul cu doar trei găuri (1, 2, 3 – vezi foto), în vreme ce un teren de golf profesionit are 18 găuri, a relatat G4Media.
În 2021, șeful statului își dezvăluia public pasiunea pentru acest sport. Se poate practica la orice vârstă și nu e exclusivist, spunea atunci Iohannis, cu prilejul unui eveniment organizat la terenul de golf de Pianu de Sus, județul Alba. ”Mă bucur să întâlnesc aici atât de mulți oameni pasionați de golf, un sport care nu este deloc exclusivist și care oferă ocazia de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea acestor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă și încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții”, afirma președintele României.
Preșdintelui Klaus Iohannis i s-a reproșat în dese rânduri că dovedește lipsă de transparență atât privind cheltuielile administrației prezidențiale, cât și în legătură cu programul său în calitate de șef al statului.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia lui, șeful RAPPS nu s-a gândit să facă un teren de golf fără să i se ceară asta. Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) este instituția care administrează vilele de protocol ale demnitarilor.