„Cu imensă durere anunţăm că astăzi (miercuri – n.r.) a decedat clientul nostru James Gandolfini, în timp ce se afla în vacanţă la Roma, în Italia”, au declarat, într-un comunicat, agenţii săi, Mark Armstrong şi Nancy Sanders, potrivit Agerpres.
„Inimile noastre sunt frânte de durere, iar el ne va lipsi teribil de mult. El şi familia lui făceau de mulţi ani parte din familia noastră şi plângem cu toţi la moartea lui”, au adăugat Armstrong şi Sanders.
Actorul se afla în Italia pentru festivalul de film de la Taormina, în Sicilia, unde trebuia să participe la o masă rotundă împreună cu regizorul italian Gabriele Muccino.
James Gandolfini avea la activ o lungă carieră în cinematografie, înainte de a se impune cu silueta sa masivă şi faţa zâmbitoare în rolul mafiotului depresiv Tony Soprano din serialul „Clanul Soprano”, difuzat între 1999 şi 2007.
Printre rolurile sale merită reţinute cele interpretate în „True Romance” (1993), „She’s so lovely” (1997), „The Mexican” (2001), „The Man Who Wasn’t There” (2001), „In the Loop” (2009) şi mai recent în „Zero Dark Thirty” (2012).
Rolul Tony Soprano i-a adus mai multe recompense, printre care un Glob de Aur şi trei Premii Emmy.