Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, face publice date ale unui studiu care arată că, la nivelul anului trecut, peste o treime dintre medicii din România se aflau în stadiu avansat sau foarte avansat de burn-out. Daniel Coriu reclamă ”o neîncredere care a ajuns la cote maxime, neîntâlnite în societatea românească, neîncredere în corpul medical”.
”În studiul nostru pe care l-am făcut anul trecut, 36% din medicii României sunt în stare de burn-out în stadiu avansat şi foarte avansat. Asta înseamnă un medic obosit, un medic care este mai mult decât obosit, de aceea se numeşte este ars, este deja o boală. În această situaţie este foarte greu să menţii nivelul de empatie. Dar sunt convins că toţi colegii mei fac tot ceea ce se poate să comunice”, a afirmat Daniel Coriu, joi seară, într-o emisiune la Medika TV.
Acesta susţine că în societatea românească există ”probleme la nivel de percepţie socială”, în special în rândul persoanelor sănătoase, în urma scandalurilor care fac obiectele articolelor de presă, fapt car5e îi face pe unii pacienţi să prefere să meargă în altă ţară.
Coriu reclamă ”o neîncredere care a ajuns la cote maxime, neîntâlnite în societatea românească, neîncredere în corpul medical”.
Şeful Colegiului Medicilor: Noi nu ştim nimic despre absolvenţii de facultate de medicină, nu ştim unde sunt, dar oricum nu-i regăsim în Colegiu. Dacă noi am creşte numărul cu 3.000 pe an, am umple deficitul foarte rapid
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, afirmă că cei aproximativ 3.800 de tineri cate termină facultăţi de medicină din România în fiecare an nu se regăsesc. în Colegiul Medicilor şi nici nu se ştie unde profesează. ”Dacă noi am creşte numărul cu 3000 pe an am umple deficitul foarte rapid”, spune medicul.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a explicat, joi seară, la Medika Tv, care este situaţia medicilor care au solicitat eliberarea unui certificat profesional curent care să le permită să profeseze în străinătate.
”Începând cu 2016, înainte de creşterea salariilor, atunci era cam 1.500 pe an (medici care cereau certificate pentru a pleca din ţară – n.r.). După creşterea salariilor, din 2017, au început să scadă treptat. În timpul pandemiei, 2020-2021 au ajuns la 700, apoi în 2022 a început să crească uşor, pe la o mie, anul trecut au fost în jur de 830 de astfel de certificate. Este vorba numai de intenţie, noi nu ştim dacă aceşti oameni au plecat, ei au cerut certificatul, nu ştim dacă s-a finalizat procesul”, a declarat Coriu.
Boala românului trecut de 40 de ani. Peste 10% din populație suferă de afecțiuni respiratorii
El precizează, însă, că cei peste 3.000 de tineri care termină facultăţile de medicină din România nu se regăsesc în sistemul de sănătate autohton după ce termină studiile.
”În schimb, noi nu ştim nimic despre absolvenţi, pentru că absolvenţii de facultate de medicină – şi vorbim de în jur de 3800 cu studenţi străini, e adevăra – nu ştim unde sunt, dar oricum nu-i regăsim în Colegiu. Dacă noi am creşte numărul cu 3000 pe an am umple deficitul foarte rapid. Nu se întâmplă acest lucru”, adaugă Daniel Coriu.
Preşedintele Colegiului Medicilor admite că sectorul medical privat oferă medicilor, în acest moment, „mult mai multe facilităţi” pentru că este „mult mai dinamic, mai prietenos”
Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, admite că sectorul medical privat oferă, în acest moment, „mult mai multe facilităţi” medicilor care profesează în unităţile particulare, pentru că este „mult mai dinamic, mai prietenos”. Coriu afirmă că, din punctul de vedere al distribuţiei medicilor, există două Românii: una a centrelor universitare şi restul.
„Dacă până acum era ameninţarea de a pleca din România, acum există această tendinţă care a mai fost – a fost bine echilibrată, sau oarecum dezechilibrată prin faptul că au crescut salariile în sectorul bugetar, o creştere care a fost bună, dar a produs şi efecte negative prin faptul că a fost omogenă, pentru toată lumea, fără calitatea muncii, fără a avea un indicator de performanţă şi îi plăteşti pe toţi la fel, ceea ce a creat multe frustrări, şi asta a avantajat sectorul public – acum lucrurile încep să se egalizeze şi când vorbeşti de condiţii de muncă sectorul privat poate să ofere mult mai multe facilităţi, pentru că este mult mai dinamic, mai prietenos şi poate să ofere mult mai multe facilităţi faţă de sectorul public”, a declarat Daniel Coriu, joi seară, la Medika Tv.
Preşedintele Colegiului Medicilor admite că la nivel naţional există, din punctul de vedere al distribuţiei medicilor, două Românii: una a zonelor universitare, unde numărul de medici este „suficient de mare” şi infrastructură medicală „rezonabilă” şi una „unde lucrurile nu stau bine. Şi nu au cum să stea bine pentru că acolo s-a pierdut echipa multidisciplinară”.
El reclamă lipsa unei „filosofii a resurselor umane” în sistemul sanitar, arătând că în spitalele publice serviciile de resurse umane se ocupă exclusiv de plata salariilor, în timp ce acestea trebuie să creeze „viziunea despre viitorul acelei entităţi”.