Petrecerea de nuntă, desfășurată într-un decor de vis la Palatul Snagov, a fost un adevărat spectacol. Atmosfera elegantă a fost întregită de respectarea unui dress code impus de mireasă și anume „Black Tie” – ceea ce a adăugat un plus de rafinament și glamour evenimentului. Invitații, printre care s-au numărat atât personalități din showbiz, cât și lideri politici și medici renumiți, au răspuns cerinței Monicăi Bîrlădeanu, aducând un aer sofisticat și stilat petrecerii. Nunta a fost ținută sub semnul discreției, fiind planificată în secret, astfel încât foarte puține informații au ajuns în presă până în ziua evenimentului.
De-a lungul serii, pe rețelele de socializare au început să apară imagini de la eveniment, care au oferit o imagine de ansamblu în exclusivitate asupra invitaților de seamă. Printre aceștia s-au numărat vedete precum Andreea Marin, Daciana Sârbu, Andreea Raicu, Dana Rogoz și mulți alții. Nunta a fost cu atât mai fastuoasă, cu cât au fost prezente nume mari din domeniul divertismentului și al politicii, dar și oameni importanți din lumea medicală.
Unul dintre aspectele care nu au trecut neobservate de invitații prezenți la eveniment a fost absența lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și un vechi colaborator și prieten de încredere al lui Valeriu Gheorghiță. În timpul pandemiei, cei doi au lucrat îndeaproape, iar prietenia lor a depășit sfera profesională. Așadar, lipsa lui Arafat de la nunta prietenului său a fost rapid observată și a dat naștere mai multor speculații.
Citește și: Ce ETNIE are Valeriu Gheorghiță. Detaliul pe care soțul Monicăi Bîrlădeanu l-a ținut ascuns
Deși motivele exacte ale absenței lui Raed Arafat nu sunt cunoscute, există câteva posibile explicații. Având în vedere că sâmbăta este o zi lucrătoare pentru acesta, programul său extrem de încărcat ar fi putut împiedica participarea. De asemenea, nu este exclus ca șeful DSU să fi avut alte angajamente profesionale sau chiar probleme personale care l-au reținut de la a fi prezent la eveniment.