Guvernul a împrumutat sume aproape de record în acest an. Care a fost luna cu cele mai mari împrumuturi

Guvernul României a contractat în luna septembrie împrumuturi în valoare de 32,02 miliarde lei, apropiindu-se de recordul lunar de 32,4 miliarde lei înregistrat în ianuarie. Astfel, totalul împrumuturilor contractate de la începutul anului și până la finalul lunii septembrie a ajuns la 199,22 miliarde lei, ceea ce reprezintă 92% din necesarul brut de finanțare revizuit al statului pentru 2024, stabilit la 217 miliarde lei.
Mircea Filipescu
07 oct. 2024, 11:49
Guvernul a împrumutat sume aproape de record în acest an. Care a fost luna cu cele mai mari împrumuturi

Unul dintre motivele pentru care luna septembrie a devenit una dintre cele mai importante în ceea ce privește împrumuturile guvernamentale este emisiunea record de obligațiuni pe piața externă, în valoare de 5 miliarde de euro. Această emisiune a fost una dintre cele mai mari din acest an, contribuind semnificativ la creșterea totalului împrumuturilor.

Prin comparație, în primele nouă luni ale anului trecut, împrumuturile guvernamentale totalizau doar 143,4 miliarde lei, ceea ce indică o creștere substanțială în 2024, potrivit unei analize Profit.ro.

În primele nouă luni din 2024, Ministerul Finanțelor a contractat împrumuturi semnificative în fiecare lună. În ianuarie, s-a împrumutat o sumă record de 32,4 miliarde lei, urmată de alte 31,82 miliarde lei în februarie. În martie, suma a scăzut la 13,53 miliarde lei, iar în aprilie la 12,93 miliarde lei. Luna mai a adus un nou vârf, cu împrumuturi de 28,7 miliarde lei, însă în iunie și iulie valorile s-au stabilizat la 15,94 miliarde lei și, respectiv, 18,15 miliarde lei. În august, guvernul a împrumutat 13,72 miliarde lei, înainte de saltul masiv din septembrie, la 32,02 miliarde lei.

Guvernul României accesează constant împrumuturi din diverse surse pentru a acoperi necesitățile bugetare. Printre acestea se numără băncile și marii investitori de pe piața internă, precum și populația, prin intermediul programelor de titluri de stat Tezaur și Fidelis.

Citește și: Românii cheltuie lunar doar 26 de lei pentru educaţie şi peste 4000 de lei pentru consum, potrivit INS

De asemenea, statul accesează fonduri de la instituții financiare internaționale, precum Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Ocazional, finanțarea vine și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în momentele în care Comisia Europeană aprobă cereri de plată. Totodată, Ministerul Finanțelor emite periodic eurobonduri pe piața externă, în general pentru sume mari, de ordinul miliardelor de euro sau dolari.

La începutul lunii septembrie, Ministerul Finanțelor a anunțat o revizuire a necesarului brut de finanțare, majorându-l de la 181 miliarde lei la 217 miliarde lei. Această creștere este determinată de mai mulți factori, printre care necesitatea de a finanța deficitul bugetar, volumul ridicat al datoriei care trebuie refinanțată și necesitatea de a asigura prefinanțarea parțială a necesarului pentru anul 2025. Din totalul de 217 miliarde lei, aproximativ 94,4 miliarde lei sunt destinate refinanțării datoriilor vechi ajunse la maturitate, în timp ce restul sumelor vor fi utilizate pentru a acoperi deficitul bugetar. În urma rectificării bugetare, deficitul a fost majorat la 122,8 miliarde lei, echivalentul a 6,94% din produsul intern brut (PIB).

Pe lângă împrumuturile interne și externe contractate, Guvernul României a obținut sprijin financiar și din partea Băncii Mondiale. Conform unui acord recent, Banca Mondială va acorda României împrumuturi în valoare de 6 miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani. În plus, România va beneficia de un împrumut adițional de 500 milioane dolari pentru gestionarea riscurilor de dezastre, ca parte a unui program mai amplu destinat să sprijine capacitatea țării de a răspunde în fața unor situații de urgență.

Citește și: Noi titluri de stat Tezaur, scoase la vânzare de luni. Ce dobânzi au și cum pot fi cumpărate

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alimentul care te încălzește iarna. Protejează organismul de frig și are grijă de sistemul tău imunitar
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Playtech.ro
Ludovic Orban rămâne pe buletinele de vot. Ce se intâmplă cu votul tău dacă pui ștampila pe acest candidat
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Demers umanitar: Zeci de medici donează sânge la campania organizată de Digi24
MediaFlux
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?