Cristina Şişcanu le predă internauţilor lecţia iertării: „Să ierţi, dar să nu fii prost. Eu iertam cu tot sufletul şi mă aşteptam ca acea persoană să nu-mi mai facă rău”

Cristina Şişcanu este o prezenţă foarte activă pe reţelele sociale, ţinându-şi permanent urmăritorii la curent cu activităţile de zi cu zi. Soţia lui Mădălin Ionescu împărtăşeşte cu fanii de la vacanţe, la reţete culinare, până la sfaturi de viaţă.
Alina Costache
08 oct. 2024, 17:47
Cristina Şişcanu le predă internauţilor lecţia iertării:

Recent, Cristina Şişcanu a abordat un subiect destul de sensibil şi puţin dezbătut în zilele noastre, dar extrem de important: iertarea. Este un sentiment „nobil”, după părerea jurnalistei, dar greu de dăruit.

Într-o epocă în care trăim pe repede-înainte, în care nu ne găsim timp nici să petrecem cu cei dragi, nici să mâncăm pe îndelete, să pătrunzi în sufletul unui om care ţi-a greşit, să înţelegi în profunzime modul în care el a văzut lucrurile şi să îi acorzi iertare este o misiune aproape imposibilă.

Cristina Şişcanu este de părere că iertarea poate fi acordată, dar cu o condiţie: să nu dăm dovadă de prostie. Dând exemplul său, jurnalista spune că au fost multe dăţi în viaţa ei în care a dat dovadă de prostie, iertând oameni şi aşteptându-se ca aceia să nu-i mai greşească. Lucru care, evident, nu s-a întâmplat.

Citeste si „Dacă ai sub 5.000 de euro pe lună, eşti sărac!”. Cristina Şişcanu a inflamat internetul VIDEO

Cristina Şişcanu le predă internauţilor lecţie iertării: „Să ierţi, dar să nu fii prost”

Soţia lui Mădălin Ionescu este, însă, de părere că înţelepciunea de a ierta fără să fii prost vine odată cu vârsta.

Iertarea mi se pare, alături de iubire, cel mai nobil sentiment. Să fie iertător este foarte nobil. Bine, dar să nu fii prost. Asta e important, asta îmi spun mie. Să fie iertător, dar să nu fii prost pentru că în anumite situații cred că trebuie să rămânem cu niște lecții învățate. Cred că odată cu timpul, cu maturitatea, poți să fii și iertător, dar să nu fii prost în același timp.

Când ești tânăr, nu poți să fii iertător fără să nu fii prost. Eu vorbesc din perspectiva mea, despre cum am fost eu. Iertăm cu tot sufletul și chiar mă așteptam ca persoana care mi-a greșit să nu mai facă răutăți niciodată. Nu.

Citeste si Cristina Șișcanu face atacuri subtile la adresa finilor Gabriela Cristea și Tavi Clonda: „În momentul în care simți invidia, trebuie să te rupi”

Cred că poți să ierți, dar totuși să nu fii prost. Asta vine odată cu înțelepciunea vârstei. Chiar dacă fac 40 de ani și ar trebui să fiu suficient de puternică și matură, sunt lucruri care pe mine mă doboară și mă rănesc foarte tare sufletește”, a spus vedeta TV.

DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot în diasporă – alegeri prezidențiale 2024. Topul final al voturilor românilor din străinătate! Simion, surclasat de Georgescu și Lasconi
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Călin Georgescu, candidatul acuzat de înclinări pro-ruse, impact negativ în presa internațională. A devenit subiectul principal al BBC și The Guardian!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
kanald.ro
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu
Cancan.ro
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Vremea se va schimba brusc în următoarele două săptămâni, anunță ANM
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?