Iuliana Luciu a dezvăluit că înainte petrecea mai mult timp cu sora ei, însă vara aceasta nu a putut merge cu ea în Croația, pentru că a fost ocupată. Ba chiar este pentru prima dată când aceasta nu-și petrece vara alături de Nicoleta.
„Pe toată perioada verii Nicoleta stă cu copiii în Croația. Eu nu am vizitat-o anul ăsta. În fiecare an mergeam în Croația, dar acum pentru că am fost foarte ocupată nu am avut cum să merg. Este primul an în care nu am mai ajuns la ea„, a spus Iuliana Luciu, pentru un post TV.
Sora Nicoletei Luciu este tare mândră de ceea ce face acum și susține că nu consideră că a renunțat definitiv la acest showbiz, ci doar a luat o pauză.
„Pun muzică prin multe locuri, inclusiv în București, dar mai mult prin străinătate.(…) Încă nu am ajuns să pun în cele mai mișto locuri, dar urmează.
Urmează să le bifez pe următoarele cele mai tari din lume și mă bucur foarte tare de ce fac.(…) Apropo de proiecte, aștept să vină un proiect care să fie pe sufletul meu și să fiu implicată.(…) Eu consider că nu am plecat niciodată din televiziune. Am făcut așa o pauză”, a mai declarat Iuliana Luciu.
Citește și: Nicoleta Luciu, luată la roast de sora ei, Iuliana: „Ea a dormit cu el în pat, tu, doar cu poza!”
Iuliana Luciu și-a descoperit mai târziu pasiunea sa pentru muzică, menționând că a devenit din ce în ce mai cunoscută ca DJ. Ea a pus muzică house și afro-house în diverse locații de prestigiu din România și din întreaga lume, inclusiv în Dubai, Egipt și Monaco.
Muzica afro-house, fiind la mare căutare, a devenit specialitatea ei. De asemenea, cu câțiva ani în urmă, a adoptat dieta yoghinilor pentru a slăbi. Dieta Ohsawa, creată de medicul George Ohsawa, implică consumul exclusiv de cereale „yang” timp de zece zile: grâu, orez, mei și hrișcă. Aceasta metodă strictă a ajutat-o să-și atingă obiectivele de pierdere în greutate.