Masa de Sărbătorile de iarnă va fi mai scumpă anul acesta. Sunt anunțate noi scumpiri, iar specialiștii spun că prețurile vor crește încă din luna noiembrie, în contextul în care oferta de carne românească este din ce în ce mai limitată, din cauza pestei porcine. În prezent, muşchiuleţul de porc se vinde, în pieţe, la 45 de lei kilogramul, pulpa de porc costă între 25 şi 30 de lei, iar cotletul sare uneori de preţul de 30 de lei kilogramul.
Producătorii avertizează că prețurile la carnea de porc vor crește cu 10-15% până în luna decembrie. În prezent, doar 20% din carnea de porc consumată în țară provine din producția internă, restul fiind acoperit prin importuri. Aceste importuri aduc și costuri adiționale, care conduc la scumpirea produsului final.
„Uitându-ne în urmă, se vede foarte mare claritate statistic că pe măsură ce ne apropiem de perioada Sărbătorilor, adică undeva de la mijlocul lunii noiembrie, există o o tendință de creștere a prețului, pe fondul foarte clar și foarte bine explicabil economic, o creștere a cererii. Este perioada în care românii își cumpără tot mai multă carne de porc, pregătindu-se de Sărbători. Acum, problema mare este că la noi, în fermele comerciale autohtone, dar nu numai, și în gospodăriile populației, se cresc tot mai puțin porci, deci oferta nu este pe măsura cererii. Ca atare, ca și anul trecut și ca și în ultimii șapte ani de când ne zbatem în această problemă a pestei porcine africane, se va apela în mod clar la importuri și la importuri masive, pentru că pur și simplu în România nu există posibilitatea de acoperire a acestei cereri și ca atare ne așteptăm, eu mă refer la cifrele de anul trecut, este foarte posibil să se întâmple, la fel și în acest an. Deci este posibil să existe o creștere a prețului undeva între 10 și 15% după mijlocul lunii noiembrie”, a explicat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc.
De pe masa de Sărbători nu lipsește nici cozonacul. Prețul diferă în funcție de locul de undeeste achiziționat. În supermarketuri, kilogramul de cozonac pornește de la 15-20 de lei, în cofetării sau patiserii un cozonac ajunge și la 100 lei.
Există și variata de a face cozonac de Crăciun acasă. Ieșiți mult mai ieftin în acest caz. Doar că este ceva de muncă la el.