Pe cine a ales Piedone să susțină la alegerile prezidenţiale. Edilul de la Sectorul 5 al Capitalei susține că este timpul ca România să aibă un președinte român.
„Încă o zi de normalitate printre oameni. Încă o zi în care pulsul normal al vieții nu-l poate schimba nimeni. Încă o zi în care talpa țării strigă după ajutor. Domnule viitor preşedinte, Marcel Ciolacu, auziți rezonanța poporului român. Ştiu că ați plecat de jos ca şi mine, sunt ferm convins că nu v-ați desprins de realități! E timpul să faceți dreptate! E timpul ca românii să aibă un preşedinte român pentru România. Pe mine, domnule Marcel Ciolacu, m-ați convins”, a scris Piedone pe pagina sa de Facebook.
„Dar România e mare, românii sunt mulți, depinde doar de dumneavoastră să nu-i dezamăgiți. Piedone votează Marcel Ciolacu! P.S. Cei care aveți încredere în mine, credeți-mă, ştiu ce zic. Vă iubesc pe toți necondiționat. Piedone, unicul muritor între Zei”, a mai scris primarul de la Sectorul 5.
Citeşte şi: Cum vor arăta buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale 2024. Care este ordinea candidaților
Cristian Popescu Piedone ar urma să fie prezent pe listele de senatori ai PSD de la Giurgiu.