Fiul lui Adrian Minune și-a găsit marea iubire, după ce, în vară, s-a despărțit de tânăra cu care urma să se căsătorească. Actuala iubită este mai mare decât el cu câțiva ani

Soarele pare să fi apărut și pe strada mezinului lui Adrian Minune, care, în vara acestui an, s-a despărțit de iubita lui cu care urma să se căsătorească anul viitor. Fosta lui Adrian Minune jr, Andreea Loga, a fost acuzată că l-ar fi înșelat pe fiul manelistului. Cert este că, la scurt timp de la despărțire, inima juniorului bate pentru altă tânără.
Irina Dumitrescu
15 oct. 2024, 07:39
Fiul lui Adrian Minune și-a găsit marea iubire, după ce, în vară, s-a despărțit de tânăra cu care urma să se căsătorească. Actuala iubită este mai mare decât el cu câțiva ani

Fiul lui Adrian Minune este mai îndrăgostit ca niciodată și speră ca, de data asta, să fie cu noroc. Cea care i-a cucerit inima este o cântăreață de muzică de petrecere din Banat, apreciată nu doar în România, ci și în Serbia.

Cine este iubita lui Adrian Minune jr

Este vorba despre frumoasa Roxana Chiriță, în compania căreia juniorul a fost surprins la petrecerea ocazionată de ziua de naștere a mamei lui. Cei doi au fost nedezlipiți, rare fiind momentele în care Adrian Minune jr îi dădea drumul din brațe.

Cei doi nu au ezitat să recunoască faptul că sunt într-o relație.

Da, suntem împreună și suntem fericiți! Asta este tot ce contează!”, au declarat îndrăgostiții pentru Fanatik.

Cei doi au menționat și faptul că nu e exclus ca, pe viitor, să colaboreze și pe plan profesional. Adrian Minune jr îi calcă pe urme tatălui său, asemeni celor două surori ale lui, doar că el este specializat pe chitară clasică.

Citeste si Cum a ajuns să arate Florin Salam. Transformarea șocantă a ”Regelui Manelelor”. Manelistul a fost surprins cu mai mulți copii, în fața blocului

Diferența de vârstă dintre cei doi este una relativ mare, mai exact de 5 ani, mezinul manelistului având 19 ani, în timp ce iubita lui are 24 de ani.

Roxana Chiriță a slăbit 20 kg

În urmă cu doi ani, tânăra a povestit, la Măruță, cum a reușit să slăbească nu mai puțin de 20 de kilograme într-un an.

Mergeam prin țară cu concerte. Mă opream la tot felul de magazine și restaurante de unde îmi luam mâncare complet nesănătoasă.

Citeste si Cine este, de fapt, bărbatul cu care Oana Ciocan l-ar fi înșelat pe manelist. Jador a dat tot din casă: „A fost coleg cu mine de facultate. Am zis că îl omor”

Înainte să slăbesc aveam deplină încredere în mine. Nu eram deloc complexată de felul în care ară. Am zis că trebuie să încep să mănânc și eu mai sănătos.

Și-am vrut să văd ce pățesc dacă mănânc și eu niște salate. Și după o lună, când am constatat că încep să apară primele rezultatele. Am zis că nu trebuie să renunț. În prima lună am dat jos multe kilograme. Dieta a fost una slabă în calorii. M-a ajutat enorm și sportul. Rețeta clasică!”, a relatat artista la PRO TV

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Schimbări la programul Rabla 2025. Ce sumă primești pentru hibride și benzină
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Alertă meteo în România. E prăpăd în multe județe
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Schimbări majore la sistemul de pensii: Care este noua formulă de calcul
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”