NATO nu se va lăsa speriată de amenințările rusești și își va menține sprijinul ferm pentru Kiev, a declarat noul secretar general al NATO, Mark Rutte, la prima sa vizită la Wiesbaden, în Germania, unde se află sediul misiunii Alianței Nord-Atlantice în Ucraina, care urmează să preia coordonarea ajutorului militar din partea SUA.
„Mesajul (către președintele rus Vladimir Putin) este că vom continua, că vom face ceea ce este necesar pentru a ne asigura că el nu va face tot ce vrea, că Ucraina va învinge”, a declarat el pentru Reuters într-un interviu comun cu radioul public german Hessischer Rundfunk luni.
Rutte a vorbit la Clay Barracks, baza americană ce găzduiește sediul noii misiuni menționate anterior, numită NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU), care va prelua, treptat, coordonarea ajutorului militar occidental către Kiev.
Această mișcare este văzută ca un mecanism de ajutor, împotriva unei posibile întoarceri a lui Donald Trump, care este foarte critic în legătură cu NATO, la Casa Albă. Diplomații recunosc că predarea coordonării ajutorului militar către NATO poate avea un efect limitat, având în vedere că SUA este, cu adevărat, puterea dominantă a Alianței și principalul furnizor de arme către Ucraina.
Vorbind într-unul dintre corturile ce găzduiesc NSATU, Mark Tutte s-a adresat trupelor aliate din peste 10 națiuni care lucrează la misiunea care, ulterior, se va muta într-un hangar din apropierea corturilor și va găzdui și trupe ucrainene. NSATU va avea un personal de 700 de oameni, inclusiv trupe de la sediul militar din Belgia al NATO, numit SHAPE, și de la centrele logistice din Polonia și România.
Baza de la Wiesbaden găzduiește și unitatea americană responsabilă cu rachetele cu rază lungă de acțiune pe care Washingtonul le va disloca din 2026 în Germania, temporar, pentru a contracara amenințarea rachetelor rusești din Kaliningrad, aflate la aproximativ 500 de kilometri distanță.
Rutte, care a fost prim-ministru al Țărilor de Jos din 2010 până în 2024, a spus că este crucial ca NATO să aibă o gamă întreagă de capabilități necesare pentru a descuraja o amenințare rusă.
„Suntem NATO. Suntem o alianță defensivă, nu suntem ofensivi. Nu suntem interesați să capturăm nicio parte a vreunei alte țări din afara teritoriului NATO”, a spus secretarul general.