Lolrelai spune lucrurilor pe nume. Ce relație există, de fapt, între ea și Codin Maticiuc: „Suntem foarte asemănători. Eu încerc să-mi iau afecțiunea de unde pot, cât pot, cum pot”

Lolrelai, pe numele ei real Ștefania Costache, are rolul principal feminin în filmul produs de Codin Maticiuc, "Cursa". Dincolo de aspectul profesional, pe cei doi îi leagă și o prietenie strânsă. Unul dintre lucrurile pe care le au în comun este faptul că ambii se implică în campanii de întrajutorare,
Alina Costache
16 oct. 2024, 18:58
Lolrelai spune lucrurilor pe nume. Ce relație există, de fapt, între ea și Codin Maticiuc:

Lolrelai și Codin Maticiuc s-au cunoscut, în primă fază, în mediul online. Era perioada în care Maticiuc scria, pe blogul lui, seria de texte „Urâtele mă deprimă”. Lolrelai era o cititoare fidelă a blogului lui și atât de mult i-a plăcut scriitura acestuia încât chiar și-a făcut un tricou inscripționat cu textul „Urâtele mă deprimă”. Influencerița și-a postat pe rețelele sociale o poză în care apare îmbrăcată cu tricoul respectiv, iar poza a ajuns, la un moment dat, și la Maticiuc, care a repostat-o. Iar de aici până la a se cunoaște personal nu a mai fost decât un pas.

Ce relație există, de fapt, între Lolrelai și Codin Maticiuc

Ulterior, cei doi au colaborat la campaniile pe care Maticiuc le-a inițiat și desfășurat la Spitalul Fundeni.

L-am cunoscut pe Codin mai întâi în mediul online, pe vremea când scra textele alea cu „Urâtele mă deprimă” și scria foarte bine, dar lumea îl critica. Eu, apreciindu-i stilul narativ, chiar îmi făcusem un tricou pe care scrisesem „Sunt genul care îl citește pe Maticiuc și îl și place”. Erau foarte mulți care îl citeau, cu blogul, dar erau mulți care nu recunoșteau că îl plac. Am pus acea poză cu mine și cu acel mesaj. Știu că a văzut-o și el și a repostat-o. Cam asta a fost interacțiunea, și și el îmi citea textele, că scriam și eu.

Apoi a avut campania pentru Fundeni, în numele fetiței de la camera 702, unde m-am implicat și eu. E mult de povestit! Pe scurt, ulterior a fost implicarea mea în campania lui și a lui Mihai Bendeac de la Fundeni. Eu, oferind ceva celor care cumpără tricouri, a trebuit să ia legătura cu mine să le spun să nu le mai dau în niciun caz poză, în cazul în care ei doar comandă și nu și achită. A fost prima oară când am discutat. Apoi ne-am întâlnit în diverse conjuncturi„, a povestit Lolrelai pentru FANATIK

Citeste si Lolrelai a răbufnit în plâns. Care a fost dorința mamei sale, înainte să moară: „A trebuit să filmez zâmbitoare”

Influencerița spune că ei doi se aseamănă, că ambii au avut o imagine controversată în societate. Cu ani în urmă, Maticiuc era considerat „crai de Dorobanți„, iar imaginea de bad boy și-a păstrat-o până s-a așezat la casa lui. Pe de altă parte, Lolrelai are în continuare imagine de fată rea. Însă, spune ea, niciunul dintre ei nu este un om rău, ci dimpotrivă.

Codin cam e cel pe care îl vedeți atât la tv cât și pe Instagram. El nu joacă un rol în cea mai mare parte a aparițiilor lui. Mi se pare că suntem foarte asemănători din punctul ăsta de vedere. El a avut o imagine de bad boy, la un moment dat, deși nu cred că era, fiind un om tare bun. Eu încă am o imagine proastă, deși nu sunt un om rău și nu fac mai nimic din tot ce se speculează despre mine. De asta zic că suntem asemănători și probabil că dacă și familia mea ar fi avut mai mulți bani am fi fost și mai asemănători„, a mai spus influencerița pentru sursa citată.

Lolrelai, despre viața amoroasă: „Sunt o epavă”

Lolrelai a vorbit și despre viața sentimentală. La 38 de ani, finalista iUmor este o femeie extrem de atrăgătoare. Și este mai mult decât o apariție sexy, este o apariție lipsită de inhibiții, lucru care este pe placul multor bărbați. Așa că nu duce lipsă de pețitori. Cu toate astea, nu și-a găsit încă jumătatea. Recunoaște că, în relație, are nevoie de multă atenție și afecțiune, resurse pe care oamenii nu le pot oferi la infinit.

Citeste si Codin Maticiuc a împlinit 44 de ani și a avut parte de o petrecere fastuoasă. Cum au petrecut vedetele de ziua lui

Pe plan sentimental sunt o epavă. Pețitori cred că am, dar nu și care să mă intereseze. Pun accent pe dragoste cât am pus toată viața mea, sunt un om care în momentul în care nu mai are parte de afecțiune și atenție se transformă. Atunci încerc să-mi iau afecțiunea de unde pot, cât pot, cum pot„, a mai declarat influencerița.

DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Spynews
Alimentele care îți reglează glicemia. Vei observa o îmbunătățire majoră
Bzi.ro
Gabriela Lucuțar a vorbit deschis despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! „Dacă nu se întâmplă așa, va bântui!”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii care vor avea un 2025 ca în povești. Le așteaptă câștiguri, belșug și bogăție
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
Playtech.ro
Mulți români setează greșit termostatul centralei când este foarte frig afară. Care este temperatura ideală, potrivit experților
DailyBusiness
Cât costă o tură de ski cu elicopterul in Munții Făgăraș! Suma este comparabilă cu heli-skiing-ul din Elveția!
Adevarul
Atac la România. Războiul hibrid prin care Rusia ne stinge lumina. Expert: „Modelul a mai fost folosit de Moscova în Germania”
wowbiz.ro
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Spynews
Închisoare pe viață pentru doi părinți care și-au lovit cu bestialitate copilul. Fetița în vârstă de 10 ani a murit din cauza loviturilor
Spynews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare. Decizia de ultimă oră a instanței
Evz.ro
Claudia Puican în lacrimi, după anunțul sarcinii. De ce a plâns vedeta.
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Soțul Alexandrei Ivanov, gravida din Botoșani care a murit în chinuri la maternitate, face declarații cutremurătoare. Ce le-a spus celor trei copii pe care îi crește singur
Cancan.ro
Mihai Morar a ajuns pe mâna medicilor! Și el e pe perfuzii: „Am căzut, dar…”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
StirileBZI
Românii vor primi până la 4.000 de euro pe lună! Unde se dau aceste salarii
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Trei tineri au pierit după ce mașina în care se aflau a fost zdrobită. Tragedia s-a petrecut în Brașov
substantial.ro
Nicuşor Dan: Votanţii PSD sunt raționali, ar putea să mă aleagă în cursa prezidențială
MediaFlux
NICUȘOR DAN contrazice USR și PSD! CUTREMUR în POLITICA din ROMÂNIA!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noi dușmani amenință pădurile României