Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, a fost găsit fără suflare după ce a căzut de la balconul unui hotel din Buenos Aires, potrivit unui anunț făcut de poliția argentiniană. Cântărețul de 31 de ani a căzut de la etajul trei al hotelului CasaSur, scrie MINT.
Autoritățile investigează circumstanțele în care s-a produs incidentul, care a avut loc după ce fostul star One Direction a prezentat un comportament neobișnuit pe fondul consumului de substanțe.
Citește și: Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, a murit la 31 de ani
Poliția din Buenos Aires a raportat că a fost chemată la un hotel din cartierul Palermo, după ce a fost făcută o sesizare în legătură cu un „bărbat agresiv care ar putea fi sub influența drogurilor și alcoolului”.
În momentul în care poliția a ajuns la fața locului, a fost chemată și o ambulanță. Medicii nu au putut decât să confirme moartea lui Liam Payne.
Autoritățile investighează incidentul și efectuează o autopsie, potrivit lui Alberto Crescenti, șeful sistemului medica de urgență de stat. Trupul neînsuflețit al artistului a fost luat de la scena incidentului la aproximativ trei ore de la căderea de la balcon.
Cu doar câteva momente înainte de incidentul șocant, în apelul la numărul de urgență, managerul hotelului a fost auzit spunând că au „un oaspete care este copleșit de droguri și alcool… Distruge întreaga cameră și, ei bine, avem nevoie să trimiteți pe cineva, vă rog”. Managerul devine din ce în ce mai speriat, mai ales în momentul în care menționează că în cameră există un balcon.
În luna iulie a anului trecut, Liam Payne dezvăluia, pe canalul său de YouTube, că duce o luptă crâncenă cu dependența de alcool. Artistul a spus că se abținuse să mai bea timp de șase luni după ce a primit un tratament.
Zeci de fani ai formației One Direction s-au adunat din întregul Buenos Aires la hotelul CasaSur după ce vestea despre moartea artistului a fost făcută, strângându-se în grupuri pe strada izolată din fața hotelului, unde poliția stătea de pază.
Mai multe femei și-au exprimat șocul și suferința provocată de moartea lui Liam Payne, în timp ce în fața hotelului a apărut un memorial improvizat cu lumânări și buchete de flori.