Cătălin Cazacu și-a deschis sufletul în podcastul lui Cătălin Măruță, unde a vorbit despre mai multe momente și persoane din viața lui. Fostul motociclist a făcut dezvăluiri și despre fosta lui parteneră, Denisa Tănase.
Despre afacerea de succes a acesteia, MyGeisha, a avut numai cuvinte de laudă. O apreciază pentru faptul că a reușit să facă milioane din parfumuri și produse cosmetice. Chiar de când era cu el într-o relație, fosta cântăreața se gândea să își deschidă un business cu parfumuri.
„La momentul ăla ea nu deschisese încă, dar avea ideea de foarte mult timp. Ea îmi tot spunea să aducem parfumuri din Dubai. Eu îi zic ‘cine draci o cumpăra parfumuri din Dubai în România, mai bine cumpărăm dronă’.
Deci din punct de vedere al business-ului eu stau blană. Ne-am despărțit, ea s-a dus și a adus adus parfumuri din Dubai, iar acum e milionară, bravo ei. Eu sunt aici cu tine și beau vin pe datorie”, a declarat Cazacu.
Citește și: Cătălin Cazacu, prima reacție după ce fosta lui s-a cuplat cu Bordea: „N-a rămas dintr-un anume motiv”
Cătălin Cazacu a mărturisit că Ramona Olaru a fost singura femeie în fața căreia s-a pus în genunchi și i-a adresat întrebarea cea mare, răspunsul fiind afirmativ, dar că ulterior a jurat în biserică că nu se va mai întoarce la ea!
„Am fost să jur să nu mă mai întorc. La Ramona. Cred că doar în momentul în care ești bine tu cu tine poți să mergi mai departe și să fii bine într-o relație. Dacă tu nu ești bine într-o relație și spui că ai nevoie să fii într-o relație, deja este o problemă.
Eu consider că doi oameni trebuie să fie într-o relație pentru că le e bine amândurora. Noi am fost prieteni de foarte mult timp. Am fost prieteni buni, și când a divorțat, și în relația de dinaintea ei, ulterior am considerat cumva că poate e oportun. Am fost împreună doi ani de zile.
A fost singura dată când eu m-am pus în genunchi. A fost momentul în care eu am crezut, poate greșit, că e momentul să fac altceva cu viața mea. În momentul în care se întâmplă ceva forțat, nu va ieși. Am cerut-o de soție și ea a zis „Da!”.
Ulterior nu s-a mai ajuns acolo și în momentul de față cred că amândoi ne bucurăm că nu s-a mai ajuns acolo că cine știe câți ani ajungeam să ne chinuim unul pe altul. Eu cred că o relație trebuie să îți aducă liniște. Dacă mă întrebi cu subiect și predicat dacă eu am înșelat-o vreodată, răspunsul este nu”, a declarat Cătălin Cazacu la podcast-ul lui Cătălin Măruță.