Ortodoxe: Sfântul Ioan de la Mănăstirea Rila
Greco-catolice: Sf. pf. Ioil; Sf. m. Var
Romano-catolice: Ss. Paul al Crucii, pr. *; Ioel, profet; Ioan de Brébeuf, pr. şi îns., m. *
În ziua de 19 octombrie, Biserica Ortodoxă cinstește Mutarea moaştelor Sfântului Ioan de Rila. Acesta a întemeiat monahismul bulgar şi, totodată, primul aşezământ monahal din Bulgaria, Mănăstirea Rila.
Nu puține au fost ocaziile în care diavolii l-au ispitit, iar oamenii l-au batjocorit, dar Sfântul răbda cu stoicism în numele lui Hristos. Când preacuviosul Ioan a primit marile daruri ale Sfântului Duh, la el au adus odată un bărbat posedat şi l-au rugat să spună o rugăciune pentru vindecarea bolnavului, scrie crestinortodox.ro
Sfântul le-a spus oamenilor care l-au adus pe bolnav că va trebui să se roage împreună cu el. Când preacuviosul a ridicat mâinile către Dumnezeu, duhul rău a ieşit din cel posedat.
Sfântul Ioan de la Mănăstirea Rila a ajutat o femeie de 40 de ani să se căsătorească. Femeia s-a rugat cu credinţă la racla Sfântului, iar nu după mult timp a întâlnit bărbatul cu care avea să întemeieze o familie.
O altă femeie fusese diagnosticată cu cancer de stomac. În timp ce se ruga la racla Sfântului, a simțit cum corpul îi este traversat de un curent. Apoi, când a sărutat mâna Sfântului Ioan, după rugăciune, a simțit că sărută mâna caldă a unui om viu. A ieşit pe deplin vindecată din lăcaşul de cult.
O, preaminunate si Preacuvioase Ioane, mare facatorule de minuni, primeste aceasta rugaciune a noastra si nu-ti intoarce fata ta de la noi, cei care alergam la a ta mijlocire, asa cum nu ti-ai intors fata de la cei care veneau la tine cu necazurile lor in zilele vietuirii tale pe pamant, caci stim multimea de semne ale milostivirii tale pe care o ai aratat credinciosilor ortodocsi, chiar si dupa a ta adormire!
Auzi-ne acum si pe noi, cei care suntem cuprinsi de mari necazuri care ne asupresc in zilele acestea pline de incercari, cand diavolul prin cursele sale viclene cauta sa piarda Sfanta Biserica, sa ne lipseasca de mantuirea vesnica si de bunurile vietii vremelnice.
Roaga pe Domnul Iisus Hristos sa ne daruiasca iertare de pacate, insa cu osebire iertare pentru pacatul neascultarii de maica noastra – Biserica! Daruieste-ne zdrobirea inimii, ca sa pasim cu umilinta catre Sfanta Taina a Pocaintei si sa nu ne fie spre osanda impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, ci spre sanatate si mantuire!
Izgoneste de la noi duhul urii si ne daruieste duhul dragostei si pacii spre unirea frateasca a tuturor oamenilor. Uneste-ne pe noi toti cu dragostea pentru Hristos si Bniserica Sa Ortodoxa, ca, pazind vointa Sa cea mantuitoare, sa fim fii adevarati ai lui Dumnezeu!
Calauzeste-ne pe noi in toate zilele vietii noastre, ca sa pazim cu harul Sfantului Duh credinta curata si sa savarsim voia Domnului pana la moarte! Iar in clipa mortii vino sa ne infatisezi sufletele inaintea tronului Dumnezeiescului Judecator si sa-I spui: Iata, eu si pruncii pe care mi i-ai incredintat!, ca prin mijlocirea ta sa fim izbaviti de chinurile cele vesnice si sa mostenim fericirea cea negraita a Imparatiei ceresti a lui Hristos, împreună cu tine si cu toti sfintii, in vecii vecilor! Amin!