Parfumul britanic care te ajută să slăbeşti, Diet Slimming Perfume, nu este primul produs de acest tip. Anul trecut, compania franceză de cosmetice Velds a lansat parfumul „Prends Moi„. Producătorul spune că parfumul conţine un complex de cofeină, carnitină şi spirulină, substanţe necesare pentru pierderea în greutate, care te fac să slăbeşti cu plăcere.
Potrivit click.ro, s-au făcut mai multe teste pe femei cu vârsta între 18 şi 70 de ani, care nu ţineau cură de slăbire, şi s-a constatat că 75% dintre acestea simţeau că parfumul contribuie la reducerea poftei de mâncare, iar 73% au spus că le place să folosească acest parfum.