Medicii suceveni, chestionaţi cu privire la acţiunile de protest din iulie

Cei nouă sute de medici suceveni vor fi chestionaţi cu privire la intenţia medicilor şi a restului personalului din sistemul sanitar de a organiza proteste în luna iulie, din cauza salariilor mici şi a condiţiilor de lucru.
Filip Stan
21 iun. 2013, 13:58
Medicii suceveni, chestionaţi cu privire la acţiunile de protest din iulie

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, Sorin Hâncu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că cei 900 de medici din judeţul Suceava vor primi chestionare pentru a-şi exprima punctul de vedere privind acţiunile de protest propuse de Colegiul Medicilor din România, scrie Mediafax.

Medicul sucevean a spus că „subfinanţarea cronică” a sistemului de sănătate nu poate duce la un act medical de calitate, iar munca suplimentară a medicilor şi a personalului medico-sanitar, dăruirea lor nu pot compensa anumite probleme care apar în sistem din cauza subfinanţării.

El a explicat că din bugetul Ministerului Sănătăţii s-au alocat fonduri pentru plata arieratelor, iar din acest motiv bugetul Sănătăţii din acest an este mai mic cu 18 la sută decât cel din 2012.

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava a spus că este de dorit ca protestele să fie sprijinite şi de asociaţiile pacienţilor, întrucât principalul scop al acestor acţiuni nu este salarizarea personalului medico-sanitar, ci criza din sistemul sanitar, care generează nemulţumire şi în rândul populaţiei.

Hâncu şi-a exprimat speranţa că revendicările medicilor vor fi soluţionate, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să intre în grevă generală sau să îşi dea demisia.

Citeşte şi Medicii din toată ţara ameninţă cu GREVA GENERALĂ. Vezi ce spune preşedintele Colegiului Medicilor

El a mai spus că la şedinţa Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România, care a avut loc joi, s-a stabilit constituirea unei alianţe între profesioniştii din Sănătate pentru a se atrage atenţia Guvernului să ia măsuri pentru stoparea declinului şi crizei grave din sistemul sanitar.

Hâncu a precizat că CMR solicită de urgenţă rectificarea bugetară „pozitivă şi suficientă” pentru Sănătate care să permită o bună funcţionare a sistemului sanitar şi a spus că în cadrul Consiliului Naţional al CMR s-a votat şi un calendar al viitoarelor acţiuni de protest în condiţiile în care solicitările formulate de Adunarea Generală a CMR, în urmă cu un an, nu vor fi soluţionate.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul Irina Badrajan, a declarat că într-o situaţie dificilă se află şi medicii şcolari care sunt în subordinea autorităţilor locale, care nu numai că sunt prost plătiţi, dar îşi primesc salariile şi cu întârziere.

„Este nedrept pentru ei să se afle într-o astfel de situaţie, ţinând cont că ei asigură asistenţa medicală în unităţile şcolare”, a spus Badrajan.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, că medicii şi restul personalului din sistemul sanitar ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din sănătate în România, Astărăstoae spunând că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.

Personalul medico-sanitar reclamă, în primul rând, salariile mici – echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist, dar şi condiţiile de lucru şi modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi.

„Este o adevărată prigoană a cadrelor medicale, de aceea trebuie să luptăm pentru recăpătarea respectului cadrelor medico-sanitare. Mesajul comun este unul foarte clar: ne-a ajuns cuţitul la os, nu mai suportăm să fim umiliţi, batjocoriţi, nu mai suportăm să se încalce demnitatea noastră. Vrem tratament normal, nu preferenţial”, a explicat Vasile Astărăstoae.

Potrivit preşedintelui CMR, pentru mărirea veniturilor medicilor rezidenţi este nevoie de 21 de milioane de euro.

Astărăstoae a avertizat că banii spitalelor s-ar putea termina în august, iar din toamnă acestea riscă să nu mai aibă fonduri pentru a funcţiona. Potrivit acestuia, în perioada următoare vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat joi, pentru Mediafax, că acţiunile anunţate de Colegiul Medicilor din România au susţinerea organizaţiei sindicale, el precizând că acestea nu sunt împotriva Ministerului Sănătăţii (MS), ci a celui de Finanţe şi a Guvernului.

Citeşte şi Raed Arafat: Ministerul Sănătăţii înţelege perfect nemulţumirile medicilor

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se mută toți bucureștenii și nu numai. E foarte aproape de capitală, dar traiul aici e de 4 ori mai ieftin. Tinerii și pensionarii își permit să cumpere case și apartamente, sunt locuri de muncă, școli bune, spitale, magazine mari și drumuri reparate
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
O nouă taxă de la 1 ianuarie. Șoferii fără loc de parcare vor plăti în plus
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Ninsori și circulație îngreunată în mai multe județe din România
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni