Diana Bart obișnuiește să prepare diverse rețete și să le posteze pe contul de Instagram. Între preparatele făcute de ea se numără și o ciorbă „de burtă” din pleurotus.
”Ce ziceți de o delicioasă ciorbă de burtă?
Stați așa, nu clasică ciorbă plină de calorii și grea pentru digestie! Ci o rețetă plină de proteine, probiotice,fără grăsime și cu același gust de nu te poți opri din mâncat. Cu ce am înlocuit eu ingredientele?”, a scris Diana Bart.
Ingrediente
1 cutie mare ciuperci pleurotus
2 sticle de kefir
2 gălbenușuri
2 morcovi
1 ardei kapia roșu
5 căței de usturoi
1 ceapă albă mare
Pătrunjel verde
Ulei de măsline/unt
Sare, piper
Citește și: Paula Seling, reţetă delicioasă de icre de post. Ingrediente surpriză pentru un preparat savuros
Mod de preparare
“ Îndepărtăm codițele ciupercilor și le tăiem fâșiuțe. Tocăm ceapa mărunt.
Încingem oala, punem un pic de unt/ulei de măsline/ulei de floarea soarelui presat la rece, ceapa, sare, ciupercile și apă dublă față de cantitatea ciupercilor. Punem la fiert sub capac.
Radem morcovii. Un pic de unt sau ulei de măsline (de obicei folosesc ulei de floarea-soarelui presat la rece).
Adăugăm și morcovii, ardeiul kapia tocat, îl călim foarte puțin, 1 minut, doar cât să prindă un pic de gust și sare, apoi îi punem peste ciorbă. Mai fierbem 15 minute.
Dregem ciorba: 2 gălbenușuri+ 2 kefir+ 5 căței de usturoi+ sare+ piper. Turnăm câte un polonic de ciorbă fierbinte peste compoziția de dres, ca să se încălzească treptat, apoi turnăm totul în oală și mai dăm într-un clocot timp de 2-3 minute.
Tocăm pătrunjel proaspăt, servim cu smântână și e gata! ”, a explicat Diana Bart, în filmulețul postat pe pagina sa de Instagram.
View this post on Instagram