Avionul de mici dimensiuni a aterizat forţat pe o păşune de lângă localitatea Teleac, aflată la mai puţin de zece kilometri de Alba Iulia, potrivit Alba24.
Citeşte şi ACCIDENT AVIATIC la IAŞI: Două persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni
Bărbatul care pilota avionul, Zaharia Groza, un cunoscut om de afaceri ardelean a fost rănit, suferind o fractură la mână. Reprezentanţii ISU au intervenit pentru scoaterea acestuia din avion, în urma primirii unui apel de urgenţă. Deşi aparatul de zbor nu a luat foc, la faţa locului s-au deplasat, totuşi, pompierii militari din Alba Iulia.
Citeşte şi Un avion de agrement a ATERIZAT FORŢAT la graniţa dintre Olt şi Teleorman
În zona localităţii unde a avut loc aterizarea forţată există o pistă destinată avioanelor de agrement care aparţine chiar pilotului rănit, administrator al societăţii „7 Uşi” din Alba Iulia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alina Marescu, bărbatul ar fi povestit că motorul avionului s-a oprit, astfel că a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe acea păşune.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.