”În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 22 octombrie a.c. se efectuează 261 de percheziţii domiciliare, în cadrul unor acţiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, transmite IGPR.
Activităţile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, pe linie de investigarea criminalităţii economice (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înşelăciune), investigaţii criminale (tâlhărie calificată, furt calificat) şi arme, explozivi şi substanţe periculoase (nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, infracţiuni la regimul deşeurilor).
Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal.
Persoanele depistate vor fi duse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
”Activităţile de astăzi se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliţiei Române, pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel”, precizează IGPR.
PERCHEZIŢII ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ILFOV ÎNTR-UN DOSAR DE DELAPIDARE CU PREJUDICIU DE APROXIMATIV 19.000.000 DE LEI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul DICE, pun în executare 7 mandate de percheziţie (Bucureşti – 6, Ilfov – 1) şi 6 mandate de aducere într-un dosar privind infracţiuni de delapidare cu prejudiciul de aproximativ 19.000.000 de lei. Conform anchetatorilor, în perioada 2016-2022, diverse persoane care controlau cinci societăţi comerciale au efectuat multiple retrageri de numerar de la ATM-uri şi ghişeele băncilor, fără justificare legală şi fără a exista înscrisuri care să ateste motivul retragerii sumelor de bani, producând în dauna societăţilor comerciale un prejudiciu total de 19.407.127,50 de lei. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „delapidare” în formă continuată.
PERCHEZIŢII ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN DÂMBOVIŢA ÎNTR-UN DOSAR DE DELAPIDARE CU PREJUDICIU DE 5 MILIOANE DE LEI, ÎN CAZUL UNEI SOCIETĂŢI AFLATE ÎN INSOLVENŢĂ
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, împreună cu ofiţerii SICE Sector 1, pun în executare 5 mandate de percheziţie (4 în Bucureşti, 1 în Dâmboviţa) şi 5 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracţiuni de delapidare. În perioada 2022-2024, reprezentantul unei societăţi aflate în procedura insolvenţei (persoană vătămată în cauză), cu sprijinul administratorului judiciar şi folosindu-se de societăţi comerciale controlate de acesta prin interpuşi, a dispus cu privire la activul persoanei vătămate prin operaţiuni comerciale fictive, cauzând astfel un prejudiciu de 5.000.000 lei.
7 PERCHEZIŢII ÎN BUCUREŞTI ŞI ÎN ALBA – ANGAJATA UNEI SOCIETĂŢI A COMANDAT BUNURI ÎN NUMELE FIRMEI, IAR ULTERIOR ŞI LE-A ÎNSUŞIT
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 şi SICE Sector 2 pun în executare 2 mandate de percheziţie (1 în Bucureşti şi 1 în Alba) şi 2 mandate de aducere în cadrul unui dosar înregistrat la PJ Sector 2, privind infracţiuni de delapidare.
Se reţine că, în perioada 2021-2023, suspecta, angajată a unei societăţi comerciale, avea atribuţii de serviciu care includeau introducerea facturilor de achiziţie în programul de contabilitate al societăţii. De asemenea, aceasta avea dreptul de a efectua comenzi către furnizorii societăţii, atât prin email, cât şi prin platformele de comenzi B2B oferite de aceştia. În acest context, suspecta a realizat mai multe comenzi de bunuri în numele societăţii, pe care ulterior le-a însuşit, provocând un prejudiciu estimat la suma de 488.649,19 lei.
ARGEŞ – 32 DE PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ, FIIND VIZAT ADMINISTRATORUL UNEI ŞCOLI DE ŞOFERI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul SICE Argeş, pun în executare 32 de mandate de percheziţie (în judeţul Argeş) şi 34 de mandate de aducere în cauze privind infracţiuni de evaziune fiscală. În fapt, se reţine că administratorul unei societăţi cu obiect de activitate şcoli de şoferi nu a declarat şi nu a înregistrat activitatea derulată de angajaţi, la nivelul orelor efectiv lucrate, cu scopul sustragerii de la plata impozitelor şi contribuţiilor sociale, şi nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale.
PAGUBĂ DE 76.000 DE EURO ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE
Într-o altă cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, împreună cu ofiţerii de poliţie, cercetează o infracţiune de înşelăciune, constând în faptul că în cursul anului 2024 făptuitorul s-a prezentat la sediul unui agent comercial din judeţul Prahova, unde a încărcat marfă pe care nu a mai transportat-o la locul de destinaţie, invocând defecţiuni ale ansamblului rutier destinat transportului. Ulterior, nu a restituit marfa societăţii expeditoare. De asemenea, într-o cauză similară, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cercetează o altă infracţiune de înşelăciune, reţinând că reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul social în judeţul Argeş şi-au însuşit pe nedrept bunuri constând în anvelope de mare tonaj, încredinţate în baza unui titlu reprezentând contract de transport, cauzând un prejudiciu de 76.000 de euro.
30 DE PERCHEZIŢII ÎN IAŞI ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI ÎNŞELĂCIUNE PRIN DECONTURI FALSE PENTRU TRANSPORTUL PENSIONARILOR. PREJUDICIUL, PESTE 10 MILIOANE DE LEI
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul SICE Iaşi, pun în executare 30 de mandate de percheziţie (în judeţul Iaşi) şi 3 mandate de aducere în cauze privind infracţiuni de evaziune fiscală şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În fapt, se reţine că, în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2019, reprezentanţii unor societăţi comerciale au prezentat în mod fals la Ministerul Transporturilor deconturi pentru transportul pensionarilor, susţinând că au emis bilete cu reducere conform Legii nr. 147/2000. În realitate, aceste călătorii nu au avut loc, iar numerele de dosar de pensie folosite în deconturi nu existau în evidenţele Casei Naţionale de Pensii. Prin această fraudă, au înscris în mod fals 104.261 călătorii şi au prejudiciat bugetul de stat cu 3.935.065 lei. În perioada iulie 2018 – decembrie 2019, făptuitorii au repetat aceeaşi schemă infracţională, înscriind 18.612 călătorii fictive, cauzând un prejudiciu suplimentar de 509.372 lei. Prejudiciul total este de 10.734.157 lei.
SUCEAVA – 15 MANDATE DE PERCHEZIŢIE ÎN DOSARE DE EVAZIUNE FISCALĂ
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul SICE Suceava, pun în executare 16 mandate de percheziţie (în judeţul Suceava) în cauze privind infracţiuni de evaziune fiscală. În fapt, se reţine că, în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2020, reprezentanţii unei societăţi comerciale au omis, în mod repetat, să înregistreze toate veniturile realizate din activitatea de pregătire a cursanţilor care doreau obţinerea permisului de conducere, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat cu suma totală de 327.153 lei. De asemenea, într-un alt dosar privind infracţiuni de fals, se reţine că, în cursul anilor 2023-2024, mai multe persoane au folosit documente suspecte de fals pentru solicitarea pensiei pentru limită de vârstă, în special adeverinţe emise de o societate comercială, deţinătorul de arhivă a mai multor societăţi comerciale.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul SICE Suceava, pun în executare mandate de percheziţie în două dosare distincte privind infracţiuni de contrabandă. În primul dosar, se cercetează comercializarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară prin intermediul unor persoane fizice şi juridice, iar în cel de-al doilea dosar se investighează fapte similare legate de traficul de ţigări provenite din afara Uniunii Europene.
PERCEHZIŢII ÎN MARAMUREŞ, MUREŞ ŞI SATU MARE ÎN DOSARE DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI DE ÎNŞELĂCIUNE
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împreună cu ofiţerii SICE Cluj, pun în executare 12 mandate de percheziţie (8 în Maramureş, 3 în Mureş, 1 în Satu Mare) şi 4 mandate de aducere.
Într-una dintre cauze privind infracţiuni de înşelăciune se reţine că, prezentându-se drept administrator al unei societăţi comerciale, făptuitorul a remis bilete la ordin, ştiind că acestea nu vor putea fi valorificate, pentru a beneficia de bunuri mobile care formau obiectul unui contract de închiriere. Prejudiciul generat prin înşelăciune este de aproximativ 250.294 lei, iar prejudiciul cauzat prin abuz de încredere se ridică la 2.341.323 lei.
Într-un alt dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu ofiţerii SICE Cluj, investighează infracţiuni de evaziune fiscală. Se reţine că, în perioada august – decembrie 2021, administratorul de fapt al unei societăţi, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, nu a evidenţiat contabil şi nu a declarat fiscal operaţiunile comerciale şi veniturile aferente, în principal livrările de telefoane mobile, pe relaţiile cu 11 societăţi/clienti. Această conduită a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 238.306 lei, din care 207.306 lei reprezintă TVA, iar 30.886 lei impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
IALOMIŢA – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN CAZ DE DELAPIDARE ŞI UN ALTUL DE ÎNŞELĂCIUNE. O FIRMĂ A VÂNDUT ECHIPAMENTE DESTINATE SERVICE-URILOR AUTO, DEŞI NU ERA DEŢINĂTORUL DE DREPT AL ACESTORA, CI DOAR LE ÎNCHIRIASE
Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, împreună cu ofiţerii SICE Ialomiţa, pun în executare 6 mandate de percheziţie (în judeţul Ialomiţa) şi 2 mandate de aducere în două dosare penale. Unul dintre dosare vizează infracţiuni de delapidare, iar celălalt infracţiuni de înşelăciune.
În dosarul de înşelăciune, la data de 23.01.2020, o societate comercială, în calitate de cumpărător, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru echipamente destinate service-urilor auto, bunuri pentru care reprezentanţii societăţii vânzătoare au încasat suma de 40.000 lei, fără a emite factură fiscală. Echipamentele vândute făceau, de fapt, obiectul unui contract de închiriere care nu conferea dreptul de proprietate asupra acestora.
ŞASE PERCHEZIŢII ÎN VRANCEA, ÎNTR-UN DOSAR DE FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SMENĂTURĂ PRIVATĂ
Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, împreună cu ofiţerii SICE Ilfov, pun în executare 6 mandate de percheziţie (în judeţul Vrancea) într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu prejudiciul total de 2.500.000 lei. Infracţiunile vizează furnizarea unui echipament tehnologic achiziţionat printr-un contract de leasing financiar.
GORJ – ADMINISTRATORUL UNEI SOCIETĂŢI DE DISTRIBUŢIE A APEI ŞI-A ÎNSUŢIT ILEGAL SUMA DE 500.000 DE LEI
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu şi ofiţerii SICE Gorj, pun în executare 5 mandate de percheziţie (în judeţul Gorj) şi 4 mandate de aducere într-un dosar penal privind infracţiuni de delapidare, cu prejudiciul estimat la aproximativ 500.000 lei. Administratorul unei societăţi de distribuţie a apei, cu capital integral de stat, aflată în subordinea unui consiliu local din judeţul Gorj, şi-a însuşit, în interesul său, suma de aproximativ 500.000 lei din casieria unităţii, în perioada 2019 – martie 2024. De asemenea, pentru a ascunde faptele, a determinat contabila unităţii să întocmească, în fals, mai multe dispoziţii de plată către casierie.
5 PERCEHZIŢII ÎN JUDEŢUL GALAŢI – PERSOANE FIZICE AU PROMIS CĂ VOR EXECUTA LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII, AU ÎNCASAT DIFERITE SUME DE BANI, ÎNSĂ NU AU ONORAT CONTRACTELE
Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, împreună cu ofiţerii SICE Harghita, pun în executare 5 mandate de percheziţie (în judeţul Galaţi) şi 1 mandat de aducere într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune.
La finalul anului 2021 şi începutul anului 2022, persoane fizice neidentificate la momentul respectiv, prin intermediul a două societăţi comerciale, au indus în eroare două persoane vătămate cu privire la prestarea unor servicii de construcţii, determinându-le să achite diferite sume de bani (în total 136.903,55 lei). Lucrările fie au fost începute superficial şi necontinuate (în cazul unei persoane vătămate), fie nu au fost începute deloc (în cazul celeilalte persoane vătămate). Contractarea de lucrări şi încasarea contravalorii serviciilor, urmate de neexecutarea acestora, reprezintă un mod de operare al autorilor infracţiunii, întrucât fie societăţile comerciale, fie administratorii de drept ai acestora, sau alte persoane legate de societăţi au mai fost sau sunt cercetate în alte dosare pentru fapte similare.
TULCEA – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR VIZÂND EVAZIUNE FISCALĂ ŞI INFRACŢIUNI DE MEDIU
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, împreună cu ofiţerii SICE Tulcea, derulează o acţiune în cadrul căreia sunt puse în executare 4 mandate de percheziţie (în judeţul Tulcea) într-un dosar penal referitor la infracţiuni de evaziune fiscală şi infracţiuni de mediu.
Se constată că persoanele investigate desfăşoară activităţi de dezmembrări auto pentru vehicule scoase din uz, fără a avea autorizaţiile necesare. Această activitate ilegală nu doar că încalcă reglementările legale, ci poate genera şi prejudicii semnificative pentru mediul înconjurător. Autorităţile urmăresc să adune probe şi să identifice persoanele implicate în aceste fapte, pentru a trasa răspunderea penală corespunzătoare.
TIMIŞ – 4 PERCHEZIŢII ÎN 2 DOSARE: COMERCIALIZAREA ÎN MEDIUL ONLINE DE HAINE CU ÎNSEMNE ŞI DENUMIRI ALE UNOR MĂRCI ÎNREGISTRATE; EXERCITAREA FĂRĂ DREPT A UNEI PROFESII
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împreună cu ofiţerii SICE Timiş, desfăşoară o acţiune prin care sunt puse în executare 4 mandate de percheziţie (în judeţul Timiş) în cadrul a două dosare penale distincte.
Primul dosar vizează infracţiuni de contrafacere, legate de comercializarea, în mediul online, pe mai multe grupuri asociate contului de Facebook, a articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte care purtau însemne şi denumiri ale unor mărci înregistrate. Această activitate nu doar că încalcă drepturile de proprietate intelectuală, ci poate induce în eroare consumatorii care achiziţionează produse ce pretind a fi autentice.
Cel de-al doilea dosar se referă la infracţiuni de exercitarea fără drept a unei profesii. În această cauză, făptuitoarea a efectuat tratamente de rejuvenare, inclusiv utilizarea de fillere, toxină botulinică, mezoterapie şi topire de grăsime cu diverse substanţe speciale, fără a fi absolventă a unei facultăţi de medicină şi fără a fi activă într-un colegiu al medicilor din România, aşa cum este stipulat de lege. Această situaţie pune în pericol sănătatea pacienţilor, având în vedere că procedurile medicale trebuie realizate de către profesionişti autorizaţi. În plus, s-a constatat că faptuitoarea nu elibera documente de plată pentru sumele încasate în urma acestor proceduri, ceea ce contravine reglementărilor legale privind transparenţa şi responsabilitatea financiară în domeniul medical.
HUINEDOARA – 6 PERCHEZIŢII ÎN DOSARE DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI DELAPIDARE – ANGAJATUL UNEI CAZSE DE AMANET ŞI-A ÎNSUŞIT APROAPE 1 KILOGRAM DE BIJUTERII DIN AUR
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împreună cu ofiţerii SICE Hunedoara, pun în executare 6 mandate de percheziţie (în judeţul Hunedoara) şi 1 mandat de aducere în cadrul a două dosare penale.
Primul dosar vizează infracţiuni de evaziune fiscală, constând în vânzarea unor bunuri fără emiterea facturii fiscale şi fără ca venitul încasat să fie înregistrat în evidenţele societăţii. Această practică încalcă legislaţia fiscală, subminând integritatea sistemului de impozitare.
Al doilea dosar, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, se referă la infracţiuni de delapidare. În perioada 2022 – 27 februarie 2024, un angajat al unei case de amanet şi-a însuşit o cantitate de 947,08 grame de bijuterii din aur, evaluată la 294.219 lei, precum şi suma de 2.546 lei, cauzând astfel societăţii un prejudiciu total de 296.765 lei. În plus, în aceeaşi perioadă, angajatul a falsificat 134 de contracte de amanet, atestând fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că debitorii contractelor au amanetat diferite obiecte fără a fi prezenţi la încheierea contractului. Aceasta a permis angajatului să îşi însuşească sumele menţionate ca fiind achitate debitorilor, provocând un prejudiciu de aproximativ 160.000 lei.
BRĂILA – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE SPĂLARE A BANILOR
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, împreună cu ofiţerii SICE Brăila, pun în executare 4 mandate de percheziţie (3 în Brăila şi 1 în Bucureşti) într-un dosar penal înregistrat la PT Brăila, privind infracţiuni de spălare a banilor.
În cadrul acestui dosar, se investighează un circuit financiar complex realizat de mai multe persoane prin intermediul unor societăţi în perioada 2015-2020. Există suspiciuni referitoare la provenienţa sumelor de bani vehiculate, la transferurile repetate efectuate şi la motivele justificării acestora. De asemenea, se analizează implicarea altor persoane juridice, precum şi concordanţa dintre creditări şi debitări. Ordonatorul iniţial al acestor tranzacţii este şi beneficiarul final al fondurilor transferate.
SĂLAJ – 4 PERCHEZIŢII – 12 PERSOANE AU FOST ÎNŞELATE, PROMIŢÂNDU-LI-SE PIESE AUTO LA PREŢURI AVANTAJOASE
Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, împreună cu ofiţerii SICE Sălaj, desfăşoară acţiuni operative constând în punerea în executare 4 mandate de percheziţie (în judeţul Sălaj) şi 3 mandate de aducere într-un dosar penal înregistrat la PJ Zalău, privind infracţiuni de înşelăciune.
Un număr de 12 persoane vătămate au fost induse în eroare de către autori, care le-au promis vânzarea unor piese auto la preţuri avantajoase. După ce contravaloarea acestor piese a fost virată în contul bancar indicat, respectivele piese nu au mai fost livrate. Prejudiciul estimat în această cauză se ridică la 73.000 lei.
BRAŞOV – TREI PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ VIZÂND ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎNTR-UN SERVICE AUTO NEÎNREGISTRAT
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, împreună cu ofiţerii SICE Braşov, pun în executare 3 mandate de percheziţie (în judeţul Braşov) şi 2 mandate de aducere într-un dosar penal înregistrat la PT Braşov, privind infracţiuni de evaziune fiscală.
în perioada 2002 – prezent, persoanele cercetate, fără a deţine o formă de organizare juridică, au administrat şi exploatat activitatea unui service auto neautorizat, prestând servicii de reparaţii şi întreţinere a autovehiculelor. Această activitate le-a permis să obţină venituri nedeclarate organelor fiscale.
SATU MARE – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ
Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împreună cu ofiţerii SICE Satu-Mare, pun în executare 3 mandate de percheziţie (în judeţul Satu-Mare) şi 1 mandat de aducere într-un dosar penal înregistrat la PT Satu-Mare, privind infracţiuni de evaziune fiscală.
Acţiunile vizează persoanele suspectate de nedeclararea veniturilor obţinute şi sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, iar autorităţile investighează modalităţile prin care aceste fapte au fost comise.
PRAHOVA – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ ŞI ÎN DOSARE VIZÂND OBŢINEREA DE INDEMNIZAŢII DE SPRIJIN ÎN TIMPUL PANDEMIEI
De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofiţerii SICE Prahova, pun în executare 1 mandat de percheziţie (în judeţul Prahova), 8 mandate de aducere şi 5 ordonanţe de predare a înscrisurilor în 3 dosare penale, respectiv unul înregistrat la PT Prahova, privind infracţiuni de evaziune fiscală.
În alte două cauze înregistrate la PJ Ploieşti, se investighează infracţiuni de înşelăciune şi fals în declaraţii. În aceste cazuri, s-a reţinut că, în cursul anului 2020, suspecţii au depus documente falsificate la AJPIS Prahova, obţinând astfel, în mod ilegal, indemnizaţia lunară de sprijin, acordată din cauza întreruperii activităţilor generate de efectele coronavirusului SARS-CoV-2, pe o perioadă din 2020 până în 2022.
COVASNA – UN OFIŢER CU AVIZ DE POLIIŢIE JUDICIARĂ A DESFĂŞURAT ACTE INCOMPATIBILE CU FUNCŢIA
Intr-o altă cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împreună cu ofiţerii SICE Covasna, pun în executare 2 mandate de percheziţie într-un dosar înregistrat la PT Covasna privind infracţiuni de evaziune fiscală. De asemenea, se execută 3 mandate de percheziţie (în judeţul Covasna) şi 1 ordonanţă de predare a înscrisurilor, în cadrul unei delegări de la PT Covasna, în legătură cu infracţiuni de evaziune fiscală şi de serviciu.
Un ofiţer cu aviz de poliţie judiciară, în localitatea în care lucrează şi locuieşte, administrează un bar-restaurant care figurează în acte pe numele soţiei sale. Acesta a desfăşurat acte incompatibile cu funcţia sa, omisând să înregistreze şi să declare veniturile obţinute din activitatea economică, având ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
3 PERCHEZIŢII ÎN CLUJ ŞI MEHEDINŢI, ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi SICE Mehedinţi pun în executare 3 mandate de percheziţie (2 în judeţul Cluj şi 1 în judeţul Mehedinţi) în cadrul dosarului înregistrat la PJ Drobeta Turnu Severin, vizând infracţiuni de înşelăciune.
În perioada 28.01.2020 – 27.09.2021, suspectul, în calitate de persoană neînregistrată şi neautorizată pentru desfăşurarea activităţilor economice, a obţinut venituri din activităţi independente prin închirierea spaţiilor de cazare ale unei pensiuni din comuna Eşelniţa, judeţul Mehedinţi. Acesta a eludat obligaţia de a declara organelor fiscale veniturile realizate, care totalizează 167.556 lei, provenind din 68 de încasări efectuate prin conturile personale şi în numerar. Consecinţele faptei constau în sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.
BIHOR – PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi SICE Bihor pun în executare 2 mandate de percheziţie (Bihor-1, Mehedinţi-1) în cadrul unui dosar înregistrat la PT Bihor, privind infracţiuni de înşelăciune.
Se reţine că reprezentanţii unei societăţi comerciale au înregistrat în evidenţele contabile, în perioada 2021-2022, achiziţii fictive de deşeuri de ambalaje din sticlă de la persoane fizice şi juridice, în cantitate totală de 4.249.430 kg. Ulterior, aceştia au simulată vânzarea a 4.164.510 kg către o altă societate, sub contract cu un operator care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), având ca scop inducerea în eroare a AFM cu privire la realitatea cantităţilor de deşeuri de ambalaje din sticlă colectate.
De asemenea, în anul 2021, societatea în cauză a achiziţionat marfă denumită „sticlă procesată şi zdrobită”, recepţionată ca „material de construcţii”, de la un operator economic la care colectorii din România duc deşeurile de ambalaje din sticlă pentru reciclare, în vederea obţinerii bonificaţiei aferente colectării şi reciclării acestora. Vânzarea „materialului de construcţii” a fost efectuată pe baza unui bon fiscal prin casa de marcat.
Există suspiciunea că marfa „sticlă procesată şi zdrobită” a fost vândută ca deşeu de ambalaje din sticlă, colectată prin activitatea proprie, iar ulterior a fost revândută ca deşeu de ambalaje din sticlă pe piaţa externă pentru reciclare. În acest context, nu au fost realizate obiectivele minime de reciclare pentru ambalajele din sticlă, iar sumele aferente acestor nerealizări, reprezentând contribuţii datorate la Fondul pentru mediu, nu au fost plătite. Prejudiciul total este estimat la 8.500.000 RON.
NEAMŢ – O PERCHEZIŢIE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND DEPOZITAREA A 50 DE TONE DE DEŞEURI PERICULOASE
De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ coordonează executarea unui mandat de percheziţie domiciliară, pentru infracţiuni la regimul deşeurilor. Se investighează desfăşurarea unei activităţi de dezmembrare a autovehiculelor ieşite din uz, cu indicii privind depozitarea a aproximativ 50 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase în perioada 2023-2024, acţiunea fiind realizată impreuna cu I.P.J. Neamţ – S.A.E.S.P.
BISTRIŢA NĂSĂUD – 17 PERCHEZIŢII – 12 PERSOANE, ACUZATE DE CONTRABANDĂ CALIFICATĂ, NERESEPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR, BRACONAJ CINEGETIC
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud coordoneaza executarea a 17 mandate de percheziţie domiciliară, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud – B.A.E.S.P. Aceste acţiuni vizează cercetarea infracţiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
Un grup de 12 persoane din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş deţine fără drept arme letale de vânătoare, introduse ilegal în ţară din străinătate, precum şi materie explozivă (praf de puşcă) necesară confecţionării artizanale a cartuşelor. În plus, aceste persoane sunt implicate în acţiuni de braconaj cinegetic pe fondurile de vânătoare din cele două judeţe.