Între timp, Adriana Bahmuțeanu a studiat psihologia, care a ajutat-o să înțeleagă comportamentul celor care i-au făcut rău și, mai ales, motivele din spatele acelor comportamente.
Mai mult, vedeta a înțeles și faptul că noi suntem cei care atragem anumite tipare de oameni și că depinde de noi să ne schimbăm și, astfel, să schimbăm și oamenii care ne înconjoară, dacă aceștia ne produc suferință.
Jurnalista este de părere că fostul soț avea tiparul psihopatului și că singurul lucru de care se tem acești oameni este legea.
„Nu aveam ce să fac. Aveam de ales între viață și moarte. Cred că era capabil de orice, pentru că limita aceasta este foarte fină între doar a amenința și a pune în act un gest din acesta, extrem. Eram perfect conștientă că pot să mor, însă aș fi preferat să mor decât să trăiesc viața pe care o trăisem până atunci.
Cred că s-a gândit la consecințe. De regulă, oamenii cui trăsături psihopate au totuși o frică de lege și au frică de moarte. Și atunci a preferat să mă lase în pace decât să își petreacă restul vieții în închisoare. Cred că asta a fost de fapt, un fel de instinct de conservare al propriei persoane. Nimic mai mult.
Sunt foarte mulți psihopați care sunt sub nivelul legii. Fac lucruri oribile, își bat nevestele, se poartă îngrozitor de urât, dar în momentul în care intervine legea se dau la fund și nu sunt niciodată prinși”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, în cadrul emisiunii „Viața fără filtru” de la Antena Stars.
Între timp, Adriana s-a apropiat de fosta soție a fostului soț și a aflat că și aceasta fusese ținta agresiunilor bărbatului.
Pe de altă parte, vedeta a înțeles că, în ciuda traumelor pe care le-a trăit în această căsnicie, acesta a fost destinul ei, întrucât a atras în viața un om care i-a schimbat traiectoria în viață: „Atragem în viața noastră oameni care ne determină ori să devenim mai buni, ori la fel de răi sau poate mai răi decât ei”
„M-am împrietenit cu a doua fostă soție, cu care acum nu mai are nicio legătură, sunt separați de patru ani, și am discutat și cu ea. Pe ea, de exemplu, a strâns-o de gât. Deci s-a continuat. Până la urmă a convins-o să nu depună plângere și să nu suporte consecința legii.
Oamenii se schimbă foarte greu și mai mult ca sigur tot din copilărie și din istoricul familiei provin aceste manifestări. Nu îi găsesc nicio vină acestui om, decât că la un moment dat atragem în viața noastră oameni care ne determină ori să devenim mai buni, ori la fel de răi sau poate mai răi decât ei”, a povestit vedeta în emisiunea mdoerată de Mădălin Ionescu.