Apartamentul din Cluj, parcă scos din Epoca de piatră, care se vinde cu 300.000 de euro. În orașul lui Boc, două camere se vând la preț de penthouse

Românii care vor să cumpere un apartament cu două camere în Cluj trebuie să se pregătească atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional. Un apartament cu mobilă veche se vinde, potrivit unui anunț care pare mai mult o glumă, cu suma colosașă de 300.000 de euro.
Alina Costache
23 oct. 2024, 16:28
Apartamentul din Cluj, parcă scos din Epoca de piatră, care se vinde cu 300.000 de euro. În orașul lui Boc, două camere se vând la preț de penthouse
Un apartament vechi din Cluj se vinde cu 300.000 de euro

Anunțul de vânzare a unui apartament din Cluj a devenit viral pe internet, suma cerută pentru două camere, o bucătărie, o baie și o debara fiind uriașă. Este vorba despre o locuință de pe strada Republicii din orașul lui Emil Boc, cu o suprafață de 76 de metri pătrați, aflată într-un imobil construit înainte de Revoluție, în 1960.

Proprietarul apartamentului susține că suma cerută este justificată de zona centrală în care se află imobilul, dar și de faptul că apartamentul se află în apropierea mijloacelor de transport în comun.

Citește și: Ce trebuie să ştie românii care cumpără un apartament vechi. Este obligatoriu!

Apartamentul învechit din Cluj-Napoca este situat în centrul orașului, lângă Grădina Botanică Alexandru Borza. Pentru că prețul cerut este de 300.000 de euro, cei care vin să îl viziteze se așteaptă să găsească o locuință modernă, reabilitată, chiar dacă se află într-un bloc vechi.

Ei bine, apartamentul din Cluj se află într-o stare deplorabilă, mobila fiind învechită, stricată și murdară. Astfel, pe lângă prețul de achiziție al apartamentului, persoanele interesate ar trebui să investrească o sumă uriașă în renovare.

Apartament cu preț de penthouse în Cluj

„Avem plăcerea de a vă prezenta spre vânzare un apartament spațios în zona Centrală a orașului Cluj-Napoca, zona străzii Republicii. Având o suprafață utilă de aproximativ 76 mp, locuința este situată la parterul unei clădiri istorice, și este compartimentat astfel: 1 antreu, 1 bucătărie, 2 dormitoare, 1 hol, 1 baie, și o debara generoasă.

La imobil se mai adaugă și o boxă la subsol, de aproximativ 22 mp. Apartamentul este amplasat într-o zonă accesibilă, fiind facil accesul la centrul orașului, numeroase zone de interes și mijloacele de transport în comun.

Imobilul este mobilat și utilat, predându-se conform pozelor prezentate în anunț. Locuința are certificatul de performanță energetică în curs de finalizare, iar acesta se va preda noilor locatari în momentul semnării contractului de vânzare. Pentru informații suplimentare despre proprietate și vizionări, vă stăm cu drag la dispoziție! Informațiile din anunț au fost furnizate în prealabil de către proprietar”, se specifică în anunţ.

Citește și: Preț colosal pentru cea mai mică garsonieră din România. Internauții au crezut că e o glumă. „E cavou, nu garsonieră”

În ultimii ani, prețurile apartamentelor din Cluj au crescut și cu 50%, conform unei statistici recente. Asta se poate observa și în anunțurile de pe site-urile de specialitate. Astfel, prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi au fost de 2.786 euro/metru pătrat, în august 2024.

Pentru o garsonieră de 40 de metri pătrați, cei interesați să-și cumpere o locuință în Cluj, au fost nevoiți să plătească 114.000 euro în luna august, în timp ce prețul mediu al unui apartament cu două camere, de 55 mp, a fost de 153.230 de euro. Pentru o locuință de trei camere, prețul era de 208.000 de euro.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Cât costă un kilogram de cireșe în luna mai 2025. Unde se găsesc cele mai ieftine cireșe
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster