Oana Radu speră ca a treia oară să fie cu noroc. În relațiile anterioare, cântăreața reușise să-și piardă încrederea în ea. I se spunea constant că nu este suficient de frumoasă, de bună, de valoroasă, iar ea ajunsese să fie convinsă de aceste lucruri. Acum, însă, pentru artistă coșmarul s-a terminat.
A învățat să se aprecieze și să se iubească și, odată cu iubirea de sine, a apărut în viața ei și marea iubire. De fapt, actualul partener de viață al Oanei a fost dintotdeauna acolo, în preajma ei. Cei doi se cunosc de foarte mulți ani, au fost prieteni și nu s-au gândit vreodată că lucrurile ar putea să stea și altfel și că relația lor de prietenie ar putea evolua în altă direcție.
Într-un interviu pentru emisiunea „Follow us!”, de la Kanal D2, a dezvăluit că este pentru prima dată când se simte frumoasă și apreciată cu adevărat. Ea a insistat pe faptul că simte că această relație este cu totul diferită decât cele două anterioare și că are parte de sprijin cum n-a mai avut vreodată.
Artista este de părere că faptul că se cunoaște cu actualul partener de mulți ani a fost de ajutor pentru că, astfel, au putut trece mai ușor peste perioada de cunoaștere.
„Este cineva și sunt foarte fericită pentru perioada pe care o trăiesc și pentru felul în care mă simt. Pentru că mă simt frumoasă pentru prima oară în viața mea. Și el a cântat, este cântăreț. Locuim împreună în aceeași casă. (…) Eu o să zic atât, în viață știi cum e, când te arzi trebuie să sufli și în iaurt după aceea.
Cred că toți avem doza asta de precauție orice am face. Clar nu o să mai repet greșelile pe care le-am făcut, dar ceea ce vreau să spun este că atunci când o să îl întâlnești pe acela, o să simți. Se simte total diferit față de ce am trăit până acum.
Am un suport pe care nu l-am avut niciodată, am o iubire necondiționată pe care nu am avut-o niciodată, nu simt presiune în niciun fel, nu simt că se profită de mine în niciun fel. E cel mai bun lucru să fi fost prieteni înainte pentru că sari cumva peste perioada asta de cunoaștere, în care cumva oamenii se prefac. (…)
Mă știu cu omul ăsta de foarte mult timp, nu am avut nicio legătură de tip amoros niciodată, eram doar amici. Nu știam de fapt că noi ne căutăm unul pe celălalt. Chiar a fost o poveste minunată și cred cu tărie că a fost ceva predestinat. Am învățat să mă apreciez foarte mult și să mă iubesc”, a declarat Oana Radu, în cadrul emisiunii „Follow us!”.