Frații Dedeman: dintr-o casă modestă în România, la un imperiu care se întinde până în Elveția

Dragoș și Adrian Pavăl, cunoscuți ca frații Dedeman, sunt figura centrală a celei mai bogate familii din România, cu o avere cumulată estimată la 3,4 miliarde de dolari, conform Forbes.
Filip Stan
23 oct. 2024, 17:28
Frații Dedeman: dintr-o casă modestă în România, la un imperiu care se întinde până în Elveția

Cei doi frați Dedeman, în vârstă de 57, respectiv 55 de ani, au construit un imperiu care include 62 de magazine de bricolaj dispersate aproape în întreaga țară, cu excepția județelor Teleorman și Giurgiu. Recent, frații au investit 3 milioane de euro pentru achiziționarea unui teren de 59.000 mp în apropiere de Vama Giurgiu, o proprietate cumpărată de la tatăl cunoscutului antrenor Patrick Mouratoglou.

Cum a început povestea fraților Dedeman

Povestea fraților Dedeman își are originile în Bacău, dar ei s-au născut în Bogdănești, o comună pitorească din județul Suceava, situată între o pădure și albia râului Moldova. Aproape de casa lor părintească se află Mănăstirea Bogdănești, care a fost reconstruită în 1994 cu sprijinul comunității locale. Această mănăstire are o istorie bogată, fiind construită inițial în 1363 de Bogdan I al Moldovei, și a fost distrusă de invaziile tătarilor și turcilor în secolele următoare.

Se spune că cei care cresc în acest loc idilic își păstrează legătura cu rădăcinile, iar frații Pavăl nu fac excepție. Chiar dacă au reușit să își construiască un stil de viață luxos, cu proprietăți în Italia și Elveția, ei revin anual la Bogdănești, locul care le amintește de copilărie și de valorile fundamentale.

Puțini știu că familia Pavăl este mai numeroasă decât pare la prima vedere. De fapt, „frații Dedeman” sunt opt la număr. Dragoș, cel mai mare, a părăsit casa părintească la vârsta de 14 ani, însă a ales să studieze la Iași, în loc să urmeze calea colegilor săi spre liceul din Fălticeni. Această decizie a fost o provocare pentru familia sa, dificultățile financiare crescând, dar Dragoș s-a întors acasă în vacanțe, ajutându-și părinții cu treburile gospodărești.

„Părinţii şi fraţii noştri sunt cu toţii aici, la Bacău, dar la Bogdăneşti avem veri, unchi sau mătuşi şi ne întoarcem oricând cu mare plăcere. Timpul nu ne permite să stăm mai mult, dar cel puţin o dată pe an tot ajungem acasă”, a declarat Adrian Pavăl, pentru Adevărul.

Citește și: Oana Radu iubește din nou, după două relații care i-au transformat viața într-un calvar. Cine este actualul iubit: „Ne știm de mult, eram amici. De fapt, noi ne căutăm unul pe celălalt”

Cei doi frați și-au dezvoltat afacerea într-o casă modestă de 16mp

Imperiul pe care l-au construit frații Dedeman a avut un început modest, într-o cămăruță de doar 16 metri pătrați. După terminarea liceului, Dragoș a urmat studii de informatică la Facultatea de Matematică din Iași, absolvind în 1991. După facultate, a obținut un loc de muncă ca inginer IT la o fabrică de confecții din Bacău și aveau un salariu modest.

În 1992, împreună cu fratele său, a decis să înceapă o afacere. Au împrumutat o sumă mică de bani de la socri și au cumpărat o Dacie Break, începutul unei aventuri antreprenoriale. Primul pas a fost achiziționarea de produse rusești de la bazarurile din Iași, pe care le revindeau în Craiova la preț dublu. Aceasta a fost prima afacere a fraților Pavăl, care le-a deschis calea către succesul pe care îl cunosc astăzi.

„Îmi pregătisem nişte denumiri, dar erau deja luate. Cei de la registru mi-au spus să mă gândesc repede la ceva, să-mi pun numele, orice. Nu prea îmi plăcea treaba asta cu numele, dar stând acolo, la coadă, am încercat să compun ceva. Eu – Dragoş, soţia – Denise, fratele meu – Adrian. De-de-an. Nu suna bine. M-am gândit la soacră-mea, Margareta, şi am mai pus şi un M. Aşa a ieşit Dedeman”, a mai spus omul de afaceri.

Citește și: Prima reacție a lui Tiberiu, presupusul amant al Ralucăi Pastramă pe vremea când era căsătorită cu Pepe. Artistul a făcut publică o filmare compromițătoare cu cei doi

 

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu și lideri PSD au călătorit cu avion privat la Madrid în 2022
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili